Inima Copiilor

Cei care salvează inimile mici ale copiilor

De cum intri pe culoarele secției de terapie intensivă pentru nou-născuți din Spitalul Marie Curie, amenajată și modernizată de Asociația Inima Copiilor, lucrurile arată altfel. Înveți, sau mai degrabă intuiești, că așa arată normalitatea într-un spital dar, cumva, încă pare excepțional.

E o zi liniștită în secție. Medicii și asistentele sunt calmi, zâmbesc și își fac treaba fără emfază. Părinții stau în saloanele individuale, alături de copiii lor, hrănindu-i, îngrijindu-i sau mângâindu-i. Obișnuit fiind cu zarva obișnuită a spitalelor, aici ți se pare o liniște nefirească.

Camera medicilor pare desprinsă dintr-un film științifico-fantastic. Te afli în fața unui perete cu ecrane de sus până jos, pe care sunt monitorizate toate cele 27 de rezerve individuale. Nu doar că medicii pot vedea la orice oră din zi și din noapte (camerele au infraroșu) ce face bebelușul, dar sunt monitorizate toate semnele vitale ale copilului și toate aparatele, astfel încât pot interveni imediat dacă există o situație de urgență. Tot aici se află lista de așteptare, pe care sunt, momentan, 12 nume. „Știi de ce am făcut aplicația asta? Ca să nu mai primesc telefoane. E transparență totală.”, spune Cătălin Cârstoveanu. Intervenții, pile, relații? Aici nu există.

Ne aflăm în cea mai modernă secție de terapie intensivă pentru nou-născuți din Europa. Ea a fost visul lui Cătălin Cârstoveanu, medicul căruia i se spune, pe bună dreptate, Îngerul Copiilor. Alexandru Popa, de la organizația Inima Copiilor, i-a împărtășit visul și l-a ajutat să-l transforme în realitate. Au strâns fondurile necesare au construit-o. „Deci se poate!”, exclami.

Asociația Inima Copiilor a construit după cele mai înalte standarde secția de terapie intensivă pentru nou-născuți, la fel și blocul operator pentru cardiochirurgie și neurochirurgie pediatrică din Spitalul Marie Curie. Mai mult decât atât, Inima Copiilor derulează acolo mai multe proiecte și susține în mod permanent activitatea medicală.

 

De obicei, în terapie intensivă, spațiul este deschis și sunt mai multe paturi laolaltă. Aici nu. Fiecare bebeluș are rezerva lui, unde este monitorizat complet și permanent și unde, mai mult decât atât, părinții sunt încurajați să îi însoțească.

Într-una din rezerve, o mămică își ține în brațe copilul. În alta, un tată stă aplecat asupra pătuțului și îi vorbește cu dragoste bebelușului.  În alta, o mamă își schimbă micuțul. O altă doarme lângă patul copilului.

În unele rezerve este întuneric, în altele lumină. Aflăm că sunt cinci tipuri de iluminare. Pare un detaliu, dar din astfel de detalii, de lucruri mici, este făcută această secție care acordă cea mai bună îngrijire bebelușului născut cu probleme. În secțiile obișnuite, nu se stinge lumina niciodată. Pe bebeluși, ne explică medicii, acest lucru îi afectează foarte mult, având impact asupra secreției de melatonină.

Prevenirea infecțiilor e o prioritate în secția de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie. Cum faci asta? Simplificând lucrurile și formând obiceiuri. De cum intri, trebuie să îți acoperi încălțămintea cu un “ciorap” de plastic, băgând piciorul într-un aparat special. La intrarea în fiecare rezervă și în multe locuri pe culoare și în cabinete, sunt dispensere cu dezinfectant de mâini. E simplu și eficient atunci când lucrurile sunt la îndemână.

E un loc unde nu se face economie la consumabile. Cum spunea Alex Popa, „risipa” de consumabile se traduce prin „economia” de antibiotice. Mai bine pui dezinfectant din metru în metru decât să tratezi apoi infecții complicate.

La Terapie intensivă nou-născuți, pacienții sunt extrem de sensibili, riscul contaminării trebuie redus la maxim. Nu treci de la un pacient la altul așa simplu. Îți schimbi mănușile, te speli pe mâini, dezinfectezi suprafețele.

Pe asistente le găsim pe culoare, acolo unde au și birourile, și unde se găsesc și fișele pacienților. Nu sunt izolate, ci în mijlocul lucrurilor. Nu trebuie să le cauți, sunt deja acolo.

Într-o rezervă, Cătălin Cârstoveanu montează un cateter central unui nou-născut. În altă rezervă, Cristina Nițulescu, medic oftalmolog, face o intervenție pe retină unui copil. Principala ei preocupare este riscul de orbire la copiii prematuri. Cu astfel de intervenții, le poate fi salvată vederea. Este unul dintre medicii care au făcut mult timp voluntariat în secție înainte de a fi scos postul la concurs.

Medicul Ileana Bărăscu a făcut voluntariat ani de zile. Toți au făcut. „Toți cei care sunt aici iubesc meseria asta, nu „au nimerit” din greșeală aici. Procedurile sunt complicate, până se scot posturile la concurs.”, ne explică Alex Popa. Mai târziu, confirmă și Cătălin Cârstoveanu, vorbind cu drag despre medicii și asistenții de la el de pe secție: „Ileana a bătut orice standard de voluntariat – doi ani și jumătate, medic specialist, în fiecare zi. Nu aveam cu cine să lucrăm”. Șeful secției, Îngerul copiilor, continuă: „Mihaela a făcut voluntariat jumătate de an, Ștefan a fost rezidentul nostru, lucra la privat și venea aici să stea cu noi, muncă voluntară, ca să învețe patologia.” De ce se întâmplă așa, ce îi atrage aici? „Vii dintr-o zonă cu pacienți simpli într-una cu pacienți critici.”, explică Cârstoveanu.

„De aici nu pleacă oameni, deși se lucrează foarte mult.”, ne spune Alex Popa. Aici, medicii se confruntă cu cazurile grave, capătă o experiență valoroasă, dar primesc mult mai mult decât atât: e un loc care respiră speranța că „se poate”, un mediu unde personalul medical împărtășește aceleași valori: empatie, umanitate, profesionalism, unde micuțul pacient e pe primul loc și unde se face totul pentru ca el să fie salvat.

Sunt copii care stau aici luni sau chiar ani, iar confortul lor este pus pe primul loc. De ce atât de mult? Sunt copii care se nasc cu malformații, cu complicații, cărora li se face poate o intervenție chirurgicală, dar care au nevoie ulterior, de îngrijire specială.

Pe cei mai măricei îi găsim un etaj mai jos. Aici facem cunoștință cu Eva, o minune de copil vesel, care aleargă spre noi cu mânuțele ridicate, ne aduce jucării și e toată numai un zâmbet. Nu ai zice că e bolnavă, cel puțin nu atât de grav încât să stea de aproape trei ani, de la naștere, în spital. Eva are, din naștere, o problemă cu metabolismul potasiului și nu are reflexul de a mânca. Astfel, ea este hrănită artificial. Părinții vin rar la ea, din păcate. Voluntarii o iubesc, însă, și petrec mult timp cu ea.

Mihaela e infirmieră pe secție și o găsim jucându-se cu Eva. Lucrează de opt ani în spital și de unul pe această secție. Cum este să petreci atâta timp lângă ei? „Sunt ca și copiii mei. E un copil care nu are nici o vină. Mă atașez de ei, toţi îmi sunt dragi. Copilașii sunt cel mai frumos lucru. Am și momente când plâng, sunt tristă, sufăr. Dar apoi îmi zâmbește un copil – și merg mai departe.”

Este, din păcate, povestea unora dintre copiii născuți cu probleme: părinții fie îi abandonează în spital, fie vin foarte rar pe la ei.

Pentru aceasta, există un program de voluntariat, cu copiii care stau neînsoțiți în spital. “A fost un mare succes, am primit mii de cereri. Oamenii trebuie să facă un training ținut de către medici, nu se vine oricum. Pe copil îl bucură prezența cuiva care îl ține în brațe, îl alintă, îl hrănește. Infirmierele nu au mereu suficient timp să stea cu copilul. Colega noastră, Adelina Tonceanu, a avut această inițiativă.”, ne explică Alex Popa.

A mai fost Florina, ne povestește Alex, care a stat peste doi ani aici. Mama ei nu venea decât foarte rar să o viziteze. Medicii ar fi trimis-o acasă, dar mama ei ar fi trebuit să știe cum să o îngrijească. A mai stat Florina trei luni în spital, medicii făceau eforturi să o aducă pe mama ei. „A luat-o până la urmă acasă, mai are o soră geamănă și acum sunt foarte mișto.”, spune Alex și ne arată poze pe telefon. Din fotografie, zâmbește o fetiță simpatică. Alex ne arată și un filmuleț cu ea la grădiniță.

La un moment dat, Florina nu prea interacționa cu lumea, era tristă, povestește Alex. Când a făcut fetița un an, erau niște oameni la ea în boxă și ea era într-o vervă extraordinară, râdea, sărea. Veniseră părinții ei. A simțit. „Nu am văzut-o cu nimeni purtându-se așa”, mărturisește Alex.

Tot el ne povestește și de Erica. “Sunt probleme care nu mai justifică statul în terapie intensivă, dar care necesită îngrijire. Pleacă acasă copii cu traheostomă, de exemplu. Uite, Erica e în continuare hrănită parenteral. Ea are cateter central, adică un tub care îi ajunge până în inimă. El prezintă un risc mare de infecție. Erica a stat la noi, apoi a mers în Italia să facă o operație de alungire de intestin. A stat acolo vreo trei luni. Personalul medical de acolo a văzut cum știe maică-sa să facă tot. Au vrut să o oprească, au zis că e mai bună decât personalul de acolo. Mama Ericăi știe tot ce are de făcut. Fetița are cateterul central montat de foarte mult timp, fără nicio problemă, în condițiile în care, în spitalele din România, se infectează cam la o lună. Mama ei știe cum să aibă grijă.”

„Acești copii trebuie să plece din zona noastră.”, spune Cătălin Cârstoveanu. Dar cum să le dea drumul când nu este sigur că vor primi cea mai bună îngrijire?

„Trebuie învățat cum se face nutriție parenterală, cum se îngrijește un cateter central. Din nefericire, nu am reușit să rezolvăm toate aceste probleme. Interesul nostru e să trăiască pacientul. De aceea stăm cu pacienții aici, pentru că noi știm să facem nutriție parenterală totală. Nu a fost simplu să aducem mașinăria de care e nevoie. Patru ani ne-am chinuit, aveam banii să o luăm și nu puteam. Ce facem cu ei apoi? Îi trimitem acasă? Nimeni nu poate să le pregătească nutriția. Noi facem această nutriție personalizată aici. Cum i-o fac? Cum i-o dau? Vreau să fie un program, statul să deconteze.” Lupta lui Cătălin Cârstoveanu pentru a schimba sistemul continuă.

Ce au rezolvat însă e partea de chirurgie pentru copiii născuți cu probleme cardiace. Tot cu ajutorul Asociației Inima Copiilor, la Marie Curie blocul operator este făcut ca la carte. Până când o echipă completă se va forma în România, cum explica Alex aici, în interviu, operațiile se fac în cadrul misiunilor medicale. O dată pe lună, timp de o săptămână, aceiași patru medici,  vin în România să opereze copiii, ca parte a unui program coordonat din Italia. Sunt sirieni toți, trei lucrează în Europa, iar unul în Siria. De cinci ani vin în România, sunt ca o familie cu personalul medical de la noi.

Ne echipăm și intrăm în sala de operație, fără să ne apropiem prea mult. E impresionant să vezi cum o echipă de medici operează un bebeluș de doar câteva zile și nu îți poți imagina finețea cu care trebuie să lucreze.

Operează un trunchi arterial comun și medicul face tipul de operație pe care l-a inventat de el, cu o reconstrucție de valvă din pericard. Ne uităm fascinați. Sângele trece prin pompa de circulație extracorporală: inima e oprită pentru că nu poți opera pe un cord care bate.

Când e repusă în funcțiune, se reface circuitul normal. Patologia în cardiochirurgia pediatrică e diferită de patologia adulților, prin tipul de intervenții, prin modurile de operare care sunt diferite. De aceea, e nevoie de chirurgi hiper specializați în astfel de intervenții, specializare care se obține în ani de practică pe cele mai grele cazuri.

O secție de spital nu se construiește și atât. Ea funcționează zi de zi, are nevoie de materiale consumabile, de finanțări. Nevoile sale sunt complexe, mai ales când vorbim de zone atât de sensibile cum sunt operațiile și terapia intensivă pentru bebeluși, dar și de un loc unde s-au impus standarde medicale înalte. Inimile copiilor bat datorită acestor oameni minunați, care fac tot posibilul pentru a le oferi o șansă la viață. Să fim alături de ei!

Pentru că faptele mari se susțin cu fapte mici și constante, HARTMANN vine în sprijinul Asociației Inima Copiilor tocmai cu acele detalii importante în viața de zi cu zi a unei secții de spital – consumabilele. Donăm astfel, produse de cea mai bună calitate, indispensabile îngrijirii bebelușilor și activității medicale, precum pansamente, mănuși de examinare, termometre, măști chirurgicale sau câmpuri sterile. E nevoie de ajutor constant.

Pentru a susține activitatea Inima Copiilor, care ajută spitalul Marie Curie, orice sumă de bani contează – donează aici!

 

Un comentariu la postul “Cei care salvează inimile mici ale copiilor”

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*