Fundația Principesa Margareta a României Măsurarea tensiunii arteriale

Despre întâlnirea dintre generații, cu Anca Godini de la Fundația Principesa Margareta a României

Anca Godini lucrează din 2012 în cadrul Fundației Principesa Margareta a României. La început asistent social, Anca a preluat apoi coordonarea Centrului Generații din București.

Ce este Centrul Generații și ce înseamnă metoda intergenerațională? Proiectul Generații – Centrele Comunității îi aduce împreună pe vârstnici și pe copii, transformând centrele sociale tip after school în micro-comunități. Mai exact, copiii și tinerii din familii defavorizate vin aici și petrec timp cu vârstnicii, care îi ajută la teme, le oferă sfaturi și îndrumare și sunt implicați în proiecte comune. Astfel, se stabilește o punte între generații, copiii bucurându-se de experiența vârstnicilor, iar vârstnicii învingând singurătatea și găsindu-și un sens.

Există un astfel de centru în București, care aparține Fundației Principesa Margareta, în incinta Colegiului UCECOM Spiru Haret din sectorul 6. Metoda intergenerațională a fost adoptată însă, cu sprijinul material și de consiliere al Fundației Principesa Margareta a României, și în alte 14 centre de zi independente din țară.

Vârstnicii voluntari vor primi din partea HARTMANN România tensiometre pentru a-și monitoriza corect tensiunea arterială și a-și păstra stilul de viață activ și sănătos.

Am vorbit cu Anca Godini, o persoană caldă și profund implicată în comunitate, despre impactul metodei intergeneraționale, despre poveștile din centre și despre nevoile vârstnicilor din România.

Când a început Fundația Principesa Margareta a României activitățile cu persoane vârstnice?

În octombrie 2007 a fost inițiat primul centru de zi pentru copii, un centru de zi intergenerațional. Înainte, am avut și un club al seniorilor, cam de la începutul activității fundației. Fundația are 28 de ani, a fost înființată nu la mult timp după revoluție.

În octombrie 2007, am început cu acest centru de zi pentru copii defavorizați. Ideea era să nu fie un simplu centru de zi, ci să aducem împreună mai multe generații, precum tinerii și vârstnicii. Seniorii vin în calitate de voluntari. Unii dintre ei vin aproape zilnic, sprijină copiii în realizarea temelor, participă la diferite activități. Inițial, participă la traininguri pentru a relaționa mai bine cu copiii. Suntem mereu alături de ei, pentru orice întrebare sau problemă.

Pe copii îi învățăm cum să respecte bătrânețea și ceea ce fac vârstnicii pentru ei, iar pe vârstnici îi ajutăm să înțeleagă copilăria, adolescența timpurilor noastre – și problemele care vin odată cu aceste etape.

Avem centrul Fundației în București, însă din 2015 noi am extins activitatea în alte 14 centre din țară. Ce înseamnă asta: nu sunt centrele fundației, sunt centre de zi din țară, cărora noi le-am oferit un grant în valoare de 4000 de euro să adopte metoda intergenerațională. Copiii erau deja prezenți în aceste centre și noi am mers cu ideea, le-am oferit cunoștințele noastre și am spus „Ok, vrem să vă propunem asta, să atrageți un număr de zece vârstnici care să vină să lucreze cu copiii”. Începând cu 2015 am reușit să atragem în toate cele 15 centre, inclusiv cel din București, 209 voluntari vârstnici. Anul acesta, de exemplu, vrem să extindem metoda intergenerațională în centre din Cluj și Oradea și încă într-o unitate din Brașov.

De exemplu, în Covasna centrul de zi este în Valea Crișului, un sătuc de 5000 de locuitori. Când am mers acolo cu propunerea asta intergenerațională, reprezentanții centrului au zis „Aici n-o să avem, vârstnicii noștri sunt puțini și lucrează în agricultură, n-o să se implice ei în activități de voluntariat”. Nici nu știau ce înseamnă. Ei bine, pe parcursul unui an am atras vreo 17 voluntari persoane vârstnice care lucrează și acum cu copiii. Se întâmplă într-o comunitate foarte foarte mică, unde lumea e axată pe agricultură.

Cine sunt voluntarii seniori?

Majoritatea sunt pensionari care vor să-și continue activitatea prin rolul de voluntar. De fiecare dată, vin la centru „Ce mai facem astăzi? Haideți, cum ne organizăm? Ce mai facem săptămâna viitoare?”.

În București sunt în total 27 de centre acum. De la un an la altul tot crește numărul lor. E o activitate constantă și mulți dintre ei vor să vină în fiecare zi, pentru că nu au activitate. Se simt singuri și acest lucru îi face să se simtă utili. M-am obișnuit cu asta acum, dar mă șoca înainte cum ne mulțumeau ei nouă pentru șansa pe care le-o oferim. Și am zis „Stai puțin, că de fapt voi ne ajutați pe noi, nu noi pe voi!”. Sprijinul e reciproc.

E bucuria pe care o vezi pe chipurile lor. Ei nu-l văd ca pe un voluntariat, ci ca pe un loc de muncă. E emoționant modul în care îi tratează pe copii deși nu sunt ai lor, nu sunt nici măcar nepoții lor, dar îi tratează ca pe niște nepoți. E o satisfacție imensă.

Cei care vin ca voluntari nu au probleme foarte mari de sănătate, pentru că altfel nu s-ar putea deplasa. Cred însă că principala lor problemă este singurătatea. Ei vin de obicei într-un moment greu al vieții, poate când își pierd partenerul de viață, ori când pleacă copiii în afara țării și se simt singuri. Vor să facă ceva, ori pur și simplu vor să-și continue activitatea pentru că așa s-au obișnuit. Îi simțim cum se încarcă cu energie de la copii și cred că asta îi menține tineri la suflet și plini de vitalitate.

Copiii de unde sunt?

Provin din familii foarte sărace. Sunt copii care nu își permit multe, au lacune școlare foarte mari, părinții lor nu-și permit să plătească meditații, nici ei nu au pregătirea necesară pentru a-i sprijini să obțină rezultate cât de cât bune la școală. Copiii vin aici într-un program de tip after school. Își fac temele, sunt consiliați la materiile la care prezintă lacune, au o masă caldă la cantină și sunt sprijiniți pe parcurs, în funcție de sponsorizările fundației. Facem pachețele cu absolut tot ce primim și le oferim lor.

Sunt 50 de copii în total înscriși la Centrul Generatii, dintre care vin cam 35-40 zilnic. Sunt copii care au programul școlar foarte încărcat și pot să vină la centru doar de două ori pe săptămână. Pot veni aici până la 16 ani, începând cu clasa 0, ideea este să fie înscriși la școală. Dorim să-i sprijinim pe toată durata copilăriei și adolescenței.

I-ați urmărit în timp. Cum se schimbă copiii?

Se schimbă foarte mult în bine, faptul că fac parte dintr-un colectiv contează mult. Și la școală fac parte dintr-un colectiv, însă aici avem oameni specializați care lucrează cu ei. Faptul că vin din anumite medii înseamnă că au nevoie de cele mai multe ori de sprijin din partea noastră: sprijin emoțional, oameni care să-i ajute, să le “construiască” încrederea în ei înșiși. Sunt copii care vin la noi fără pic de încredere și se gândesc că nu o să facă nimic în viață și după un an, doi de suport complex primit la centru, sunt cu totul alte persoane. Chiar se schimbă și se dezvoltă foarte mult și foarte frumos: pe lângă temele pe care le fac, participă și la foarte multe activități socio-educative. Unora le descoperim talente – de exemplu la cor am descoperit câteva fetițe cu voci foarte frumoase, la sesiunile de pictură am descoperit copii extrem de talentați la desen.

Contează mult interacțiunea dintre ei și ceilalți copii. La început sunt foarte timizi. Aveam copii care, la începutul clubului de lectură, prin 2014, nu reușeau să citească nu pentru că nu știau să citească, ci pentru că erau foarte emotivi și timizi. Noi făceam un cerc și fiecăruia îi venea rândul să citească din carte și nu puteau pur și simplu, unii plângeau. Ei bine, după un an, doi, citeau atât de cursiv și țineau discursuri. Ei se văd unii pe alții, se copiază, ne copiază și pe noi, fetele chiar sunt un exemplu pentru ei.

La centrul din București sunt mulți copii care după ce ies din program rămân ca voluntari în centru. Avem voluntari foști beneficiari care acum vin cu atât de multă pasiune și dăruire și spun că vor să ofere înapoi ce-au primit cândva. Nouă ne e foarte greu de foarte multe ori, de asta nu putem să le spunem “Gata, ai împlinit 16 ani, nu mai vii.”. Noi îi lăsăm să vină în continuare pe cei care vor să vină.

Familiile copiilor cum reacționează? Adică cum e relația cu ei? Vin și se împrietenesc cu bătrânii?

Da, unii dintre ei da. Avem bătrâni care au creat relații atât de frumoase cu familiile copiilor încât se vizitează. Adică îmi amintesc de familia Gheorghe care îmi povesteau a doua zi, luni, după weekend  – “Am fost la mamaie Verona și am făcut plăcintă și a fost foarte bună!”. Da, se creează legături, părinții sunt foarte receptivi la asta. Uneori, ducem muncă de lămurire cu ei, atunci când au impresia că noi vrem să le arătăm cum să-și crească copiii. Psihologul de la centru are întâlniri lunare cu părinții copiilor pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească relațiile cu copiii. În acele momente sunt un pic “nu mă înveți tu pe mine ce să fac”, dar în ceea ce privește relația cu vârstnicii chiar sunt deschiși.

Cumva are un impact emoțional puternic pentru întreaga familie, nu doar pentru copilul respectiv.

Chiar da. Sunt vârstnici care, pe lângă faptul că-i ajută la teme sau fac activități împreună, îi sprijină foarte mult cu sfaturi de viață. De multe ori noi spuneam că poate degeaba îi spun eu unui copil “Nu face asta, că s-ar putea să se întâmple asta.”. Vine însă un vârstnic și îi spune “Eu am trecut prin asta, știu cum e, hai să îți explic.”. Altfel vin sfaturile de la ei.

Care crezi că e statutul vârstnicului în România?

Eu cred că societatea nu realizează ce resursă importantă e vârstnicul. Ei sunt ușor dați la o parte, cel puțin după pensionare. Se întâmplă și cu adulți spre etapa de vârstnici?? care la un moment dat își pierd locul de muncă, fie că s-a desființat postul respectiv, fie că a avut probleme de sănătate la un moment dat. Am întâlnit foarte foarte multe persoane până în 60 de ani, care nu-și mai găsesc un loc de muncă, adică până să se pensioneze – și e trist. E trist pentru că ne gândim că și noi poate o să ajungem acolo și e trist să știi că poate ai făcut atât de multe în viața asta și la un moment dat nimeni n-o să mai aprecieze nimic, nici măcar pe tine ca om.

Cred că aș face un proiect de lege legat de centrele intergeneraționale. Și aș merge în fiecare comunitate și aș explica beneficiile acestui tip de relație, care e foarte importantă de ambele părți. Inclusiv voluntariatul în școli sau implicarea foștilor profesori ca voluntari în școli.

Ție ți-a schimbat relaționarea cu persoanele în vârstă lucrul la centru?

Clar. În primul rând  pentru că îi cunosc mai bine – și asta mă face să-i apreciez mai mult și să-i respect mai mult. E un sentiment diferit, știi? Acum, de când lucrez cu ei, am început să îi cunosc foarte bine și să le înțeleg nevoile. Reacțiile lor sunt dictate de anumite nevoi, iar dacă noi nu cunoaștem lucrurile astea nu avem cum să-i înțelegem.

A însemnat foarte mult pentru mine lucrul cu vârstnicii, m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult. Faptul că văd atât de mulți vârstnici fericiți, cărora noi le oferim activitate, este o satisfacție imensă. Sunt și copii care pur și simplu se bucură de prezența bunicilor în viața lor. Așa le spun unii dintre ei, da. Când merg în țară în vizitele de monitorizare, copiii, unii dintre ei, nu le spun pe nume, ci le spun bunici. Se creează niște legături foarte frumoase.

Din ce ai văzut, cât de importante sunt faptele mici, gesturile mici, în interacțiunea dintre ei?

Sunt cele mai importante. Faptele mici fac minuni. Câteodată o strângere de mână dintre un vârstnic și un copil e magică. Îmi place să văd interacțiunile spontane dintre ei, momentele alea surprinse, când un copil se bucură când intră vârstnicul pe ușă și îi sare în brațe sau îl ia de mână. Sau atunci când, în timp ce-i explică la matematică, copilul îl îmbrățișează. Sau când își fac daruri. Astea sunt niște momente inedite și emoționante și sunt exact fapte mici care fac minuni și pentru copilași, dar și pentru vârstnici.

 

2 comentarii la postul “Despre întâlnirea dintre generații, cu Anca Godini de la Fundația Principesa Margareta a României”

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*