Fundația Principesa Margareta a României Măsurarea tensiunii arteriale Portret

Doamna Ioana – binele făcut la orice vârstă aduce sănătate și bucurie

Când o vezi pe doamna Ioana, nici nu-ți imaginezi că are 78 de ani. E plină de energie, transmite în jur dorința de a face bine, bucurie și responsabilitate. De 12 ani, este voluntar la Centrul Generații al Fundației Principesa Margareta a României. Aici, petrece timp și lucrează cu copii din familii defavorizate, care o privesc deja ca pe o bunică. Iar doamna Ioana este exact bunica pe care și-ar dori-o orice copil.

“Nu poți să stai când ieși la pensie”, spune doamna Ioana. Mereu a fost o persoană activă, așa că a continuat să facă lucruri care-i plăceau și după ce s-a pensionat. Copiii de la centru o țin sănătoasă și plină de energie, spune ea.

 

Se ocupă în special de făcut decorațiuni și mici obiecte de lucru manual împreună cu copiii. Din mâinile lor ies coșulețe din pânză, mărțișoare, păsări, flori. Îi învață ce e frumos și îi învață ce e migala. “Facem din orice, din nimica. Luăm cartoane, le îndoim, le lipim, punem floricele pe ele sau le desenăm”. La Clubul Seniorilor, doamna Ioana decorează chiar vaze de flori, cu hârtie de orez.

Își amintește un moment când croșeta împreună cu copiii și a venit Alteța Sa Principesa Margareta. S-a așezat lângă ei și a spus “așa făcea și bunica mea”. A emoționat-o iar copiii și-au dat seama de importanța lucrurilor aparent mici transmise cu dragoste din generație în generație.

 

Le povestește cu drag copiilor de anii ei de școală, sperând să-i învețe despre ce înseamnă sacrificiul. Doamna Ioana e dintr-un sat din județul Gorj și s-a mutat abia târziu cu școala la București. Își amintește cum mergea prin zăpadă kilometri întregi, pe la marginea pădurii din care se auzeau lupii, pentru a ajunge la ore. “Nu ziceam niciodată că nu mă duc la școală”, spune ea. Iar copiii o iau ca exemplu. Le-a spus chiar cum mergea cu curcile, cu oile, cu vacile, până a ajuns la București. Nu e rușinos să muncești. Le-a povestit și cum se învăța pe timpuri – cu călimara care stătea la locul ei pe bancă, cu scris pe tăbliță. “Dacă ai voință, poți învăța oriunde”, le spune mereu.

Iar pentru copiii din Centrul Generații, cel mai important este să învețe. Provin din familii defavorizate, nu au acces la resurse educaționale, uneori nici educația de acasă nu e tocmai cea mai potrivită. Unii dintre ei nici nu știu să scrie sau să citească atunci când ajung la centru, aflăm de la doamna Ioana. “Din ce familii provin și cum se luptă”, oftează ea. Uneori, părinții nu au timp, nu îi interesează sau pur și simplu nu au ei noțiunile simple pe care să le dea mai departe copiilor lor. Aici apar vârstnicii, alți voluntari sau angajații Centrului Generații. Fac meditații cu copiii, pregătesc temele, îi învață cum să se poarte, îi îndrumă în viață. Îi vede cum se schimbă sub ochii ei calzi.

 

“Luptăm mult pentru educația lor”, spune doamna Ioana. Iar rezultatele o fac extrem de fericită. Ne povestește de o fată pe care a ajutat-o mult fundația. Până și ochelari i-a făcut,  spune doamna Ioana, îi plătea gazda, meditațiile. “Să știți că a făcut facultate și master și acum și-a luat serviciu. Au luat-o de pe stradă, fără mamă, fără tată”. Sunt mulți copii care au ajuns la facultate, după ce au petrecut timp cu vârstnicii și cu voluntarii centrului. Iar asta e o bucurie de neegalat. “Când ies de aici sunt plini de recunoștință – săru’mâna, mulțumesc pentru educația pe care mi-ați dat-o!”, spune doamna Ioana.

Nici viața dânsei nu a fost ușoară. A venit la București la o școală profesională, liceul l-a făcut la seral, iar apoi s-a căsătorit. Soțul i-a murit când băiatul avea 9 ani iar fata 18. I-a crescut singură de atunci. Acum, ei sunt mari și au copii la rândul lor. Fata nu mai e în țară iar băiatul i-a dăruit un nepoțel care acum are 8 ani. “E un copil foarte sufletist”, povestește cu mândrie doamna Ioana. L-a adus și pe el la centru, s-a implicat în activități. Îi dă bunicii lui jucării să le dea celorlalți copii sau îi cere bani să dea și la oamenii necăjiți de pe stradă.

 

“Nu e greu, e ușor dacă știi cum să-i iei pe copii. Dacă îl iei cu o vorbă frumoasă, copilul înțelege. Dacă îl bruschezi, reacționează. Fiind din familii defavorizate, contează mult cum te porți cu ei”, mărturisește doamna Ioana, doamna Jeni cum o alintă uneori cei mici.

Reacțiile sunt uneori impresionante. “Dumneavoastră îmi spuneți mie frumos, cu te rog, și tata mă jignește.”, povestește ea vorbele unui copil. “Tata e obosit, probabil din greșeală s-a exprimat așa. Să-i spui lu tata că nu e frumos să-ți vorbească așa”, îl sfătuiește doamna Ioana. Este exact ceea ce face și ea: “Dacă îi greșești copilului, îi spui te rog frumos să mă ierți.” sau “Dacă el ți-a mulțumit ție, îi mulțumești și tu”. O deranjează când tinerii vorbesc urât dar crede că, prin educație, se pot schimba. E importantă răbdarea.

 

Îi plac foarte mult sesiunile de lectură cu cei mici. Citește fiecare câte o pagină, fie că e copil, vârstnic, voluntar, invitat, iar apoi se discută. Sunt copii care la început nu reușeau să citească un rând iar acum au devenit pasionați de povești. O impresionează și voluntarii tineri: “Era o elevă de la liceu care făcea lecturi cu cei mici. Ea plătea meditator acasă pentru anumite materii pentru bacalaureat și aici venea să facă voluntariat cu copiii”. Se muncește mult la Centrul Generații, spune ea.

Una dintre marile pasiuni ale doamnei Ioana este gătitul. Când ne-am întâlnit cu dânsa, adusese la centru o tavă de plăcintă delicioasă cu mere, chiar din curtea ei de la țară, din care i-a servit pe copii sau pe oricine mai era acolo.

 

“Dacă stau, sunt un om bolnav, trebuie să fac ceva”, spune doamna Ioana. Așa că mereu face ceva și nu e niciodată bolnavă. Nimeni nu o crede că anul ăsta abia a fost la doctor după doi ani și asta doar pentru un control de rutină. “La vârsta mea, nu iau nici un medicament pentru nimic. Doar dacă răcesc”, spune doamna Ioana cu mândrie. Dacă o doare ceva, încearcă să rezolve repede cu un ceai, cu o compresă, iar în marea majoritate a cazurilor îi trece foarte repede. Nu e doar de noroc, crede dânsa. E vorba de o atitudine. Nu se plânge atunci când o doare ceva și nu lasă acest lucru să-i influențeze viața. E plină de vitalitate și pentru că face ceea ce îi place și are relații de suflet cu ceilalți. Crede în prevenție și nu crede că lucrurile legate de sănătate se pot face din timp pentru a nu se agrava.

Doamna Ioana, împreună cu alți voluntari vârstnici de la Centrul Generații, vor primi câte un tensiometru performant din partea HARTMANN tocmai pentru a-i ajuta să-și păstreze stilul activ de viață, să-și monitorizeze tensiunea arterială și să nu aibă probleme cu inima. Pentru că inima lor mare face minuni pentru copiii din centru și este o dovadă că faptele mici chiar schimbă destine.

 

10 comentarii la postul “Doamna Ioana – binele făcut la orice vârstă aduce sănătate și bucurie”

  1. Să-i dea bunul Dumnezeu multă sănătate să poată avea grijă mult timp de acum încolo de acei copii necăjiți.Tot respetul și toată recunoștința noastră.

  2. Să-i dea bunul Dumnezeu multă sănătate să poată avea grijă mult timp de acum încolo de acei copii necăjiți.Tot respectuoși toată recunoștința noastră.

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*