Fundația Principesa Margareta a României Portret

Doamna Lia face voluntariat pentru alți vârstnici: “Nu știu cât dau, dar de primit, primesc enorm”

Dintotdeauna, Lia Olaru și-a spus că, atunci când va ieși la pensie, va face voluntariat. Nu știe exact să spună de ce. A venit pur și simplu dorința de a ajuta, de a fi utilă, de a avea un sens. Este felul ei de a fi, spune ea. A vrut și să rămână activă. După ce a ieșit la pensie, a venit în București tocmai pentru a putea să aibă activitate.

Înainte, a lucrat în șantierul naval Mangalia. Acolo era șef secție vopsitorie, la reparații nave. O meserie grea și neașteptată, ar spune cei care privesc prin prisma prejudecăților legate de ce ar trebui să facă o femeie. Dar nu a fost așa. Cu câțiva ani înainte să iasă la pensie, Lia a avut și o mică afacere personală. 

La pensie a ieșit acum aproape 9 ani și este mai activă ca niciodată. Și-a respectat promisiunea de a face bine și de a se implica în comunitate încă de la început. A lucrat cu o organizație care ajuta alte ONG-uri cu voluntari, Centras pe numele ei, apoi a lucrat cu Niciodată Singur pentru a ajuta vârstnicii. 

La Telefonul Vârstnicului e voluntară de doi ani. Are cinci vârstnici cu care vorbește regulat la telefon, pe care îi cunoaște bine de la celălalt capăt al firului și pe care nu i-a văzut niciodată. Așa funcționează Telefonul Vârstnicului: voluntari precum Lia îi sună pe cei singuri sau pe cei care au nevoie de un interlocutor, pentru jumătate de oră săptămânal, ceea ce îi face pe aceștia să treacă peste izolare mai ușor. 

Cum este pe perioada pandemiei? Cum a intervenit Coronavirus în viața lor, în viața vârstnicilor, cea mai expusă categorie conform tuturor statisticilor? 

“Anormal ar fi să nu fim îngrijorați”, spune ea. 

Lia și-a luat toate măsurile de precauție. Se simte însă tensionată pentru că fata ei este departe, în altă țară, și nu poate să vină sau să o viziteze. Este stresant. Distanța este apăsătoare, la fel și imposibilitatea unei revederi apropiate. Îi este teamă că, dacă se întâmplă ceva, nu poate ajunge la ea. Este o frică pe care o are, dar care o face și foarte precaută. 

Ne povestește însă cum gătește cu fata ei, care e la Bruxelles, prin apel video. Fata gătește, mama îi dă indicații, petrec timp împreună, glumesc, vorbesc. Nu lasă distanța să le despartă. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm cu toții acum și să găsim metodele să fim alături de cei dragi. 

 “Noi, vârstnicii, dacă ne facem probleme, tot pentru tineri ni le facem. Noi am mai trecut prin restricții și greutăți.”, spune ea. 

Cum sunt însă cei cu care vorbește la telefon? Cei cinci prieteni virtuali? “Sunt niște oameni minunați toți! Ascult niște povești de viață extraordinare!”, exclamă ea. Nu ni le poate spune însă. Sunt “secretele” lor, glumește ea, subliniind că păstrarea confidențialităţii discuțiilor este obligatorie. 

Iar în perioada asta, cum se simt oamenii? 

 “Sunt mai bine decât mă așteptam”, spune bucuroasă. “Nu s-a plâns nimeni, nu a intrat nimeni în panică deocamdată”, spune ea. “Griji există, dar nu exagerat”.

Sunt dispuși să respecte regulile, stau în casă. “Eu vorbesc cu bătrâni care nu ieșeau nici înainte prea mult afară”. Sunt în vârstă, au probleme. “Încercăm să vorbim despre alte lucruri. Vreau ca jumătatea de oră pe care o petrecem vorbind să fie o destindere”. Îi sună o dată pe săptămână. 

“Sunt bătrâni cu care vorbim de mult, suntem apropiați. Mai povestim ce aud la televizor, ce au mai făcut, ce au mai gătit”. Sunt oameni cu care vorbește de un an doi, sunt ca niște prieteni. Ce ai gătit? Ce ai făcut, ce îți face nepoata? “Sunt unii care îmi povestesc întâmplări din tinerețe”. 

“Când simt că sunt mai triști, îi întreb de tinerețe. Îi duc acolo, înapoi în timp, și se înveselesc. Cu toții avem amintiri frumoase. Sunt dornici să povestească”, spune ea cu drag. 

Discuțiile sunt de suflet, spune doamna Lia. Dânsa evită de obicei temele politice, știrile şi preferă mai degrabă să vorbească despre viața de zi cu zi sau despre momentele importante din viața fiecăruia. 

Pe unii îi ajută diverse ONG-uri, alții mai au familie. Se pot descurca cât de cât cu aprovizionarea, cu asigurarea celor necesare. Altora le este cu adevărat greu. 

Sunt și oameni care o duc greu cu banii. Pensiile sunt mici. În general, ne sfătuiește doamna Lia, pentru ei, o sacoșă de mâncare contează foarte mult. “Să știți că sunt foarte puțini care se plâng de asta. Dacă o fac, o fac cu demnitate”, spune ea. 

Ce îi bucură cel mai tare pe vârstnici? 

“Socializarea”, spune cu fermitate doamna Lia. Au o nevoie uriașă să vorbească, să intre în contact cu oamenii, să primească vizite, când se poate, să vorbească la telefon. 

Pe cei care au nepoți sau copii, cel mai mult îi bucură când vorbesc cu ei. Cu atât mai mult acum, haideți să ne sunăm mai des părinții și bunicii! Este un gest mic, făcut din dragoste, care pentru ei contează mai mult ca orice! Chiar dacă este o perioadă dificilă, în care nu ne putem vedea față în față, haideți să vorbim la telefon, prin apel video sau pe mesaje. 

Ce înseamnă pentru ea să vorbească cu alți vârstnici? Ea e voluntara care îi sună, dar ce dă și ce primește? “Îmi face și mie bine să stau de vorbă cu ei”, spune ea, cu o voce caldă. Fiind izolată și eu, mă ajută și pe mine. Și în general mă ajută, nu doar acum. Nu știu cât dau, dar de primit, primesc enorm.”

Vă povestesc despre gesturi pe care le fac vecinii, de pildă, pentru ei? Să îi ajute, să le spună o vorbă bună? 

Nu prea, mărturisește doamna Lia. Poate ar fi momentul să începem acum, să ne uităm în apropierea noastră și să vedem ce nevoi au cei mai vulnerabili. Să îi vedem și să îi ajutăm. 

Cine îi poate ajuta acum pe vârstnici? Tinerii, spune dânsa. Cei care acum sunt activi și nu sunt atât de expuși formelor complicate de Covid. 

Doamna Lia Olaru ne arată cât de importantă este implicarea, la orice vârstă, în orice fel. Cât de importante sunt gesturile mici. Ce diferență face pentru un vârstnic un telefon de la o voce prietenoasă. Mai ales în perioada aceasta, sunați-vă părinții, bunicii, rudele, vecinii, toți vârstnicii pe care îi știți singuri sau care ar avea nevoie de sprijin. Dincolo de ajutorul concret, poate cu cumpărături sau mici servicii, importantă este apropierea emoțională, care devine vitală în condiții de distanțare socială.

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*