MagiCAMP Portret

Doamna Polonic și sufletul ei mare

Leo a fost primul care i-a spus Doamna Polonic. Se întâmpla în 2014, la prima tabără MagiCAMP, când Florența, viitoare Doamnă Polonic, se urcase pe un panou în parcul de aventură. Nu vrusese inițial – dar, văzându-i pe copiii bolnavi de cancer cum se cațără, uneori chiar dacă aveau o singură mână, cum era Leo, și-a spus că încearcă și ea. Acolo sus, a făcut un atac de panică și s-a blocat. Copiii au început să strige: „hai că poți, hai că poți!”. Leo a fost cel care s-a gândit la mâncarea pe care le-o servea de trei ori pe zi. „Doamna Polonic, hai că poți!”. Și a putut. Polonic i-a rămas numele. Uneori uită că o cheamă Florența sau, și mai mult, doamna Ilie.

Polo, Polonic, Polonica. Au urmat doamna doctor, care și-a primit numele de Pastiluță, asistenta care și-a primit numele de Siropel și tot așa. Fiecare personaj din povestea lor are un nume. Din 2014, în fiecare an, la Brănești, se întâmplă MagiCAMP. Este tabăra copiilor aflați în situații vulnerabile, în special a celor care suferă de cancer și care, pentru o săptămână, pășesc într-un tărâm magic. De la două serii de câte o săptămână în 2014, în toate cele trei luni ale vacanței de vară din 2018, dealurile Brăneștiului au fost pline. A fost organizată inclusiv o serie de copii arși în incendiu, unde voluntari au fost supraviețuitori de la Colectiv, și una pentru copii care au pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul.

Pentru toți, copii și voluntari, a gătit Doamna Polonic. În tabere, gătește trei luni de zile câte 16 ore pe zi. „Nu știu de unde am putere. E ceva ce nu simți în mod normal. Acolo nu simt oboseala. E ceva ce nu pot explica. E o încărcătură a tuturor oamenilor.”, spune ea.

Sună mămicile după tabără. „Doamna Polonic, ce mi-ați făcut, zice că îi e poftă de mâncarea din tabără. Dați-mi rețeta”. Locul e cel care face mâncarea magică, spune Doamna Polonic, e energia copiilor, încărcătura emoțională.

„Când pui dragoste, nu are cum să nu iasă mâncarea. Avea bunica o vorbă – trei crengi și două buruieni dacă pui în tigaie și le pui cu dragoste, iese mâncare de-ți lingi degetele.”

Cu greu o faci să vorbească pe Doamna Polonic. Pare puternică, hotărâtă și dă impresia că nimic nu o poate doborî. „Mi se pare că, atunci când vorbesc despre mine și despre ce fac eu, lucrurile nu mai au aceeași valoare”. Doamna Polonic crede că timpul pe care îl dăruiește este cel mai de preț lucru pe care îl poate da cuiva. Timpul nu se mai poate întoarce sub nici o formă.

„Totul trebuie să vină de aici”, spune Doamna Polonic arătând spre inimă. „Fiecare e mânat de ceva în luptă”. Iar lupta ei e cea mai intimă și cea mai dureroasă.

În 1992, copilul ei a murit. Și-a găsit liniștea doar aici, la MagiCAMP. E felul său de a da un sens pierderii.

Nu are cum să se nu gândească cum ar fi fost dacă. „Acum ar fi fost băiat mare, ar fi avut familie, poate copii. Ar fi avut 28 de ani.”, spune ea lăsându-și ochii în pământ.

„E o rană care nu se vindecă niciodată, indiferent cât timp trece. Înveți să trăiești cu durerea. Dar nu trebuie să lași durerea să fie mai mare decât iubirea pe care i-ai purtat-o copilului tău.”

Doamna Polonic înțelege mai bine ca oricine durerea prin care trece un părinte când primește diagnosticul, când se luptă cu boala copilului sau când copilul lui devine curcubeu. Așa li se spune la MagiCAMP copiilor care pierd lupta cu această boală cumplită.

„Pot să fac față un pic mai ușor pentru că și eu am trecut prin asta. Și eu mi-am pierdut copilul. Poți să privești un părinte în ochi și să îi simți disperarea pentru că tu ai fost acolo.”

După ce și-a pierdut copilul, simțea că trebuie să canalizeze spre ceva toată energia. Toată durerea. Și a căutat ani de zile până a găsit. „MagiCAMP e ancora sufletului meu.”, spune acum.  

Cum a ajuns aici? Făcea voluntariat în spitalul pentru copii. Avea grijă de o fetiță, Ionela, împreună cu o prietenă. De ziua ei, i-au făcut o masă aniversară, cu tort. Bucuria unui copil în astfel de momente e de neprețuit. Atunci l-a cunoscut pe Vlad Voiculesc, cel care, împreună cu Melania Medeleanu, a fondat MagiCAMP. Vlad i-a povestit atunci visul lui de a face o tabără pentru copiii bolnavi. Se întâmpla în 2014. S-a dus la Brănești și a văzut dealurile. Acolo, la casa părinților lui, Vlad i-a spus cum va fi – cu tiroliană, cu locuri de distracție, cu bucătărie. Vlad a avut încredere, deși abia o cunoscuse. A implicat-o în cel mai important proiect.

De atunci, în fiecare vară, Doamna Polonic gătește în tabere. Mai mult decât atât, în restul anului s-a implicat enorm în toate proiectele MagiCAMP, care a crescut Ca Făt-Frumos, cât alții-n zece.

Înainte de a fi Doamna Polonic, Florența a fost polițistă. A plecat din poliție în 2017, după 23 de ani. A avut șefi înțelegători. Lipsea mult la început, cât durau taberele, în rest nu își lua absolut nici o zi de concediu și lucra peste program.

Când și-a dat demisia, a spus: „ăsta e timpul meu”. Iar tot ceea ce făcuse până atunci ca voluntar la MagiCAMP a ajuns să facă 24/24. E disponibilă zi și noapte. Are o agendă, de care e nedespărțită, unde scrie mereu ce nevoi au oamenii, detalii din cazurile de care se ocupă, date de contact.

Lucrează pe Magic Box, Magic Ticket și Magic Home. „Proiectele astea au fost copiii mei. Le-am crescut cu colegii și cu oamenii care ne-au venit în ajutor”.

E primul contact cu beneficiarul. E o responsabilitate uriașă și o încărcătură teribilă.

Pe ea o sună părinții când le moare copilul. Pe ea o sună când au problemă, când le trebuie haine, rechizite, lemne de foc, mâncare, medicamente. Pe ea o sună să se sfătuiască în privința a tot felul de lucruri. La ea sună să plângă. Pe ea o sună prima când sunt fericiți că operația copilului a reușit. Uneori, pe ea își descarcă furia. Doamna Polonic nu se supără niciodată, întotdeauna le răspunde cu dragoste. Știe cât e de greu. Oamenii se simt bine când au cu cineva cu care să vorbească. „Boala nu atacă doar copilul, ci și întreaga familie”, spune ea.

Încearcă să găsească soluții să le rezolve repede problema. E genul de persoană care a ajutat mereu pe toată lumea. Nu stă pe gânduri când cineva îi cere ceva.

Are o familie care o susține necondiționat și care a fost mereu alături de ea când a făcut voluntariat sau s-a implicat cu tot sufletul pentru a-i ajuta pe ceilalți. Nu e ușor să te înțeleagă cineva când faci ce face Doamna Polonic. „La noi acasă, trăim, respirăm Magic”. Are o fată de 21 de ani. Pe tot parcursul adolescenței, spunea cât iubește fotografia și că ar fi vrut să se ducă la Arte. În anul când avea examenul, fata Doamnei Polonic a venit în tabără chiar pe Blue Camp, seria celor care au pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul. A fost momentul care i-a schimbat destinul. Nu a mai vrut să dea la Arte, ci la psihopedagogie specială. Și-a dat seama că menirea ei e să ajute. Fotografie, zice fata, pot să fac oricum.

Când va fi gata MagicHOME, Refugiul Părinților, Doamna Polonic plănuiește să se mute acolo, cu soțul ei, pentru a fi permanent disponibilă, când oamenii au nevoie de ea.

Crede în implicare directă, om la om, nu în acțiuni abstracte, de la distanță. „Trebuie să trăiești, să vii acolo în spital, să privești părintele în ochi, să îi simți disperarea, să vezi cu câtă disperare își ține copilul la piept. Să plângi cu el. Uneori, ești gura lor de oxigen. Trebuie să trăiești lucrurile ca să le simți valoarea.”

Și ea plânge. Doar că se vede mai puțin. „Încerci să dai din ce ai acumulat de-a lungul timpului. Tu te-ai șlefuit pe durerea asta.”, spune ea.

„Noi lucrăm contra cronometru. Nu întotdeauna cazurile sunt cu happy end. Trebuie să fii pregătit pentru orice.”, spune Doamna Polonic emoționată. „Suferi. De fiecare dată când pleacă un copil, se rupe ceva în tine. Simți pierderea aia pentru că și tu ai trecut prin asta.”

Doamna Polonic spune des povestea Păsării Colibri. A luat foc pădurea și fiecare viețuitoare alerga de colo colo să se salveze. Numai micuța Pasăre Colibri zbura de la rău, cu o picătură de apă în cioc, și o arunca deasupra pădurii. I s-a spus că e nebună, că nu va putea stinge focul cu picătura de apă din cioc. Pasărea a zis: e adevărat, nu o să sting focul, însă eu știu că mi-am făcut partea.

„Oricum te alături acestui proiect, îți faci partea. Poți duce un copil la film, poți dona bani, poți dona obiecte, poți scoate o familie la o masă caldă. Te duci pe holurile unui spital și oferi unor părinți scutece. Binele se poate face în multe moduri. Trebuie doar să vrei să îți dedici puțin timp. Binele poți să îl faci din momentul în care ieși pe ușă. în fiecare zi. Trebuie doar să ai deschidere și să vezi suferința din jurul tău. Nu să pui etichete sau să ignori.”

Sunt faptele mici care contează. Făcut constant și din inimă, faptele mici sunt cele care construiesc binele cu adevărat mare. „E un bulgăre al binelui care se rostogolește și de el se prind oameni buni.”, spune Doamna Polonic despre oamenii magici care se oferă să ajute necondiționat.

9 comentarii la postul “Doamna Polonic și sufletul ei mare”

  1. Cred ca , in anul 2013, in ajunul Crăciunului am cunoscut-o pe doamna Polonic. Abea acum imi dau seama ca ea a fost, deoarece am primit și o agendă care ma face sa gandesc ca de la ea a fost.Eram foarte tulburată in acea perioadă. Sa vezi copilul ca nu reacționează nici macar cand intra Moș Crăciun pe usa..😢
    Dar, astăzi, după 5 ani,pot spune că Mario abea așteaptă vara sa meargă în tabăra MagiCamp și să mănânce ce gătește doamna Polonic.
    Din tot sufletul doresc tuturor sărbători fericite și binecuvântate.

  2. Ești magica, dna Polonic! Și ma bucur ca te-am cunoscut vara aceasta chiar și pentru câteva minute!
    Sa te tina Dzeu sănătoasă și puternica! Ma inspiri către lucruri bune, ești un model de om! ❤️💕

  3. Esti un suflet mare, o luptatoare, o magic Polonic, un om pe care te poti baza cu o sensibilitate pe care nu prea vrei sa o lasi sa iasa la iveala.Te iubesc!

  4. Multa sănătate sa poti trece peste toate! La multi ani si zâmbetul copiilor sa-ti încălzească sufletul acum in prag de sărbători ! Sa facă Dumnezeu o minune si sa fiți toți fericiti si zâmbăreți sub brad!

  5. Esti un om minunat imi aduc perfect aminñte cind te consolsñm ca tiai pirrdut copilul drag ai fost si vei ramīne o luptatoare prietena mea din copular

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*