Fapte mici pentru case cu suflet

Echipa HARTMANN ajută la renovarea centrelor pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș

Într-o zi de sâmbătă la sfârșit de septembrie, echipa HARTMANN se mobilizează pentru a împlini propriile fapte mici – pentru un bine cu adevărat mare. Inspirați de campania de implicare socială HARTMANN “200 fapte mici în fiecare lună”, 38 de oameni, angajați ai companiei, au făcut reparații la cele patru centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș. Acțiunea lor este in egală măsura binefacere, voluntariat și team building dedicat în principal celor ce lucrează în centrul operational HARTMANN de la Târgu Mureș.

 

Aceasta este povestea lor – și a unei zile dedicate faptelor mici, făcute consecvent și din suflet.

 

Pe dinafară, sunt niște case obișnuite de pe străzile vechi, cochete, din Târgu Mureș. În curțile mici sunt risipite câteva jucării – chiar și un tobogan. Pe dinăuntru, păstrează aerul altor timpuri: glasvanduri, tavane înalte, o scară largă și somptuoasă.

Se simt însă urmele timpului. Deși sunt gospodărite bine, curate și muncite, casele sunt obosite: pereții au nevoie de zugraveală, lemnăria are nevoie de reparații, mobila are nevoie de recondiționare.

În timp ce facem planul de reparatii, copiii se strecoară prin spatele nostru și ne iau de mână. Au niște zâmbete incredibil de calde. Pe fețele lor nu se citește decât bucuria imensă ca au musafiri. Lumea lor se scrie între emoții simple, primare, trăite extraordinar de intens – ne explică Ligia Vamos, șefa Centrelor rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș. Au nevoie continuă de atingere, de îmbrățișări, de contact uman. Copiii pe care îi numim de obicei normali, fără nevoi speciale, au nevoie și de momente de tăcere; copiii din centru cer apropiere continuă, fără pauze, altfel se simt excluși.

În timp ce vorbește de nevoile speciale ale acestor copii speciali, pe chipul Ligiei Vamos se citește o imensă empatie, duioșie și dragoste. Copiii centrului sunt copiii ei. Și ai Angelei, administratoarea caselor încă din 2003, care face minuni gospodărind resurse extrem de limitate.

Primul pas: se împart echipele

Cei 38 voluntari HARTMANN se împart în grupuri, fiecare dintre ele fiind alocat uneia din cele patru case ale Centrului. Grupurile sunt construite în funcție de talente și pricepere. Oamenii vor să facă treabă bună, temeinică.

Casa mare

Cea mai mare dintre case cere echipa cea mai puternică. Are 2 etaje, iar ultimul etaj are nevoie de zugrăvit și recondiționări masive. Pe tavan și pereți se văd urmele unor infiltrații vechi.

Aici vor fi multe de facut, pereții sunt extrem de înalți, spațiile sunt mari. Efortul va fi pe măsură. Oamenii măsoară din ochi treaba de făcut,  se organizează și încep să se miște rapid. Se simte că sunt obișnuiti să lucreze împreună: cei mai mulți provin din echipa de la depozit.

Mai târziu, Arpi, șeful de depozit, ne va mărturisi că s-au simțit copleșiți de cât de multe erau de făcut. Le-a fost teamă că nu se va vedea efortul lor, că nu se vor simți rezultatele. Dar nu au depus armele. Dimpotrivă, și-au suflecat mânecile și au trecut la treabă, încercând să fie cât mai eficienți.

I-au motivat mult și copiii. Toată lumea știe și simte că au nevoie de ajutor. Că e o cauză pentru care merită să dai tot ce poți.

Pe la ora 8 și jumătate, echipa muncește cu spor. Fiecare știe ce are de făcut.

Anii de lucru împreună dau roade: oamenii muncesc într-o sincronizare fără cusur. Sunt concentrați, riguroși, eficienți. Și totuși, atmosfera e veselă și caldă. Oamenii vorbesc între ei, râd și glumesc. Deseori spun glume pe care cineva din afară le prinde mai greu. Au cu toții o istorie împreună și povești haioase, din trecut, la care se raportează.

Între timp, ușile au fost demontate și scoase în curte, unde o echipă mai mică le revopsește. În timp ce vremea se încălzește un pic și iese soarele, oamenii se concentrează cu migală la fiecare detaliu.

Casa din strada Trebely

E o casa mai mică. Și copiii sunt mai mici. Iar încărcătura emoțională e mai mare.

Toți membrii echipei HARTMANN trăiesc intens amestecul de compasiune, empatie, durere și regret – văzându-I pe micuți luptându-se cu handicapul și limitarea, crescând chinuit, dar păstrând un zambet uriaș pe față.

Oana, directorul de marketing, mărturisește că în prima fază nu a putut depăși acest șoc. A luat-o pe colega ei Maria și au plecat rapid, la un magazin din vecinătate, să cumpere decorațiuni frumoase pentru pereții care trebuie zugrăviți. Amândouă au simțit nevoia sa facă încă și mai mult pentru copiii din strada Trebely.

Apoi, s-au intors și au început munca, cu drag și îndârjire. Simțeau ca au ocazia să facă ceva ce contează cu adevărat.

Kinga și-a suflecat mânecile și a trecut la treabă din primul moment. A fost modul ei de a-și trăi și depăși emoția. A lucrat cu tenacitate, fără pauză, meșterind neobosită.

Gyuzsi a fost cel mai afectat de șocul emoțional. Chiar s-a întrebat dacă e bine ca un team bulding sa aibă o încărcatură emoțională atât de puternică. Nu e sigur de răspuns, ar zice că mai degrabă nu.

Și totuși, el a fost cel care a muncit enorm, acoperind pereții înalți cu o viteză și pricepere uimitoare. Impulsul de a face bine i-a învins emoțiile.

Casele surori

Sunt două case lipite una de alta – de aceea echipa le-a numit “case surori”.

Aici e de meșterit mult. Trebuie reparate dulapurile. Trebuie reparate sau schimbate lămpile. Trebuie reparate uși, tocuri de uși, scări. Trebuie reparate băile, inclusiv unele țevi.

Echipa face treabă temeinică: oamenii nu se mulțumesc să rezolve problema de la suprafață, ci intervin totdeauna la cauza defecțiunii. E nevoie de mai mult de cinci drumuri la magazinele de feronerie, pentru a cumpăra materialele care se arată necesare pe măsură ce reparațiile progresează.

În pauză

Kinga își povestește istoria la HARTMANN: împlinește 20 de ani de când lucrează aici, a fost primul angajat. A făcut pionierat în educația medicală în România, începând cu gama de pansamente moderne.

A văzut firma crescând sub ochii ei, de la timpurile când “noi cu toții făceam de toate, de la vânzări la marketing la secretariat”, până acum, când HARTMANN are peste 80 oameni, fiecare cu specializarea lui. I-a plăcut tot ce a făcut până acum – a pus suflet. Așa cum a pus suflet și în acțiunea din această sâmbătă.

“E mult mai important să faci constant ceva bun, chiar dacă e mai micuț, dar se adună. Se potrivește cu sloganul nostru: Un pas înainte pentru sănătate”.

Oana e încântată de mobilizare: “Sunt foarte mândră de echipă, mi se pare extraordinar modul în care fiecare și-a preluat atribuțiile și cât de implicați sunt. E o muncă de echipă, e team building dincolo de partea de implicare socială. Toți sunt devotați cauzei, toți sunt foarte încântați că pot să ajute copiii.”

La casa mare, Ani si colegii au luat o scurtă pauză, pentru masa de prânz. A ieșit soarele și s-a făcut aproape cald. Cald este și în inimile lor, emoționate de problemele pe care le văd și de sentimentul unic de a face bine.

La casele surori, oamenii meșteresc de zor. Cu greu reușim să îl convingem pe Cristi să se oprească câteva minute și să schimbăm două vorbe.

Ne povestește că a mai făcut voluntariat – pe cont propriu.

“Am strâns cu prietenii haine și bani pentru căminele de copii, am donat către o mănăstire din Tăut. Nu a fost nimic organizat și planificat. Pur și simplu am vorbit între noi și ne-am hotărât să ajutăm. Cred că, dacă vrei să faci bine, faci bine. Pur și simplu.”

Lui Cristi i-a plăcut mult ideea de a se implica împreună, în echipă, pentru o cauză bună. “E mai mișto decât orice team building ai face. Aici fiecare pune mâna, nu stă nimeni la povești. De când suntem în firmă n-am mai făcut așa ceva. Mi se pare o ințiativă foarte bună. Și sper să continuăm.”

Ștefan e la fel de greu de “prins”. Se oprește cu greu din meșterit. Când o face, mărturisește că preferă faptele, nu vorbele. Că vrea să facă lucrurile să se întâmple.

De aceea, crede că ideea de “fapte mici” se potrivește bine cu HARTMANN – și cu el însuși. “Încercăm să facem ceva bine pentru cei care au nevoie de aceste fapte mici. E un altfel de team building, știi că s-a întâmplat ceva concret. Mi se pare o experiență frumoasă.“

Ultima rundă

După masă urmează încă o rundă de efort. Dar casele încep să se lumineze: se simte că ne apropiem de final.

Povestea se termină frumos pentru o zi dar merge mai departe

Sfârșitul zilei vine cu o recompensă neprețuită: sentimentul de a fi fost de ajutor pentru o cauză bună.

Oamenii privesc cu mândrie roadele muncii lor: pereții albi imaculat, pe care picturile copilăriei se văd mai bine și mai frumos. Ușile pictate cu migală. Sau chiar lucrurile care nu se văd: întrerupătoarele care funcționează, țevile care nu mai curg, ușile care se închid bine.

Ligia Vamos, șefa centrului, mulțumește din suflet echipei HARTMANN – și privește spre viitor cu optimism: “Continuu să fiu naivă, și vreau sa fiu naivă, și să cred mai departe că sunt oameni buni.”

Este momentul pentru clasica fotografie, cu o parte din grup, unde toate chipurile strălucesc de mândrie și mulțumire.

Constant și din inimă, micile fapte bune construiesc binele cu adevărat mare. Pentru copiii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, înseamnă o casă caldă, luminoasă, unde se simt bine. Iubiți. Veseli. În siguranță. Pentru oamenii de la HARTMANN, zâmbetele copiilor le umplu sufletele de bucurie. Din mâinile lor, într-o zi, au ieșit lucruri aparent mici – o ușă care se închide, un perete curat și decorat jucăuș, un robinet care nu mai curge. Pentru cei care locuiesc și lucrează acolo, sunt exact lucrurile care le aduc confort și bucurie. Și le arată că sunt oameni cărora le pasă de ei.

Ne-am promis că vom face cu regularitate astfel de lucruri. Pas cu pas, construim împreună binele.

Seria faptelor mici continuă. HARTMANN merge mai departe.