De mai bine de 200 ani, vocația HARTMANN este îngrijirea rănilor. De mai bine de 25 de ani, Fundația Motivation ajută oamenii în scaun rulant din România să ducă o viață activă. Unul dintre cele mai mari obstacole sunt însă rănile cronice, cum ar fi escarele, care apar deseori la persoanele cu mobilitatea redusă sau chiar imobilizate.
Pentru că drumul lor are aceeași destinație, HARTMANN și Fundația Motivation și-au unit eforturile în programul Fapte Mici, menit să ajute oamenii în scaun rulant să depășească problemele asociate escarelor.
În cadrul acestui program, persoane aflate în scaun rulant și care se confruntă cu escare vor primi produse HARTMANN necesare îngrijirii și pansării acestora și vor fi consiliate permanent, pentru un tratament corect și eficient, până la închiderea completă a rănilor.
Echipa noastră medicală va fi alături de ele cu sfaturi detaliate despre identificarea timpurie, îngrijirea, curățarea și prevenirea apariției altor escare. Punem la dispoziție, cu toată dragostea, experiența pe care am acumulat-o de-a lungul timpului în tratarea rănilor cronice.
Colegele noastre Luminița Gheorghiu, Alina Țigău și Anca Chițan, consultanți medicali HARTMANN, vor fi alături de ei pe drumul spre vindecare a rănilor pe toată perioada de tratament, astfel încât să ne putem bucura împreună de povești cu final fericit.
Află mai multe despre escare și fă cunoștință cu echipa medicală HARTMANN!
Folosirea unui scaun rulant vine în viața persoanelor cu dizabilități locomotorii cu multe obstacole. Pe unele le vedem sau măcar le intuim – bordurile prea înalte, rampele inexistente sau uneori prea abrupte, lipsa facilităților, lipsa unor locuri de muncă potrivite, privirile altor oameni, izolarea socială, neputința și multe altele.
Cu sprijinul potrivit însă, cu informațiile corecte, cu facilitățile necesare, persoanele cu dizabilități pot duce o viață independentă și activă. Am învățat multe despre ei de la prietenii de la Motivation, fundația al cărei scop exact acesta este – de a reda o viață activă persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Pentru oamenii aflați în scaun rulant, pe lângă durere și riscurile asupra sănătății, o escară înseamnă o limitare și mai mare a libertății, o grijă în plus.
Citește mai multe despre Motivation!
Prin produsele HARTMANN oferite și prin programul de consiliere, ne dorim să îi ușurăm de povara acestor răni cu vindecare greoaie. Le oferim toate produsele necesare îngrijirii rănilor și, mai mult, suntem alături de ei cu toate informațiile necesare prevenirii apariției de noi răni și recunoașterii timpurii a primelor semne, astfel încât să poată preîntâmpina agravarea acestora.
Escarele sunt puțin cunoscute de către persoanele care nu au suferit sau nu au avut în familie persoane cu mobilitate redusă (persoane aflate în scaun rulant, cu vârste înaintate etc.) sau imobilizate la pat ca urmare a unor afecțiuni. Escarele sunt răni cronice, care se formează ca urmare a acțiunii presiunii prelungite și constante asupra pielii și țesuturilor din profunzime, comprimate între două planuri dure (de exemplu: proeminențele osoase și pat/scaun rulant/fotoliu), ce diminuează alimentarea cu sânge a zonei respective, cauzând moartea țesuturilor.
Acestea necesită un tratament îndelungat, cu multe riscuri (mai ales în cazul în care nu sunt identificate la timp și/sau nu sunt tratate corespunzător) și un efort susținut din partea aparținătorilor.
“Ne-a impresionat foarte tare ce face Fundația Motivation de 25 de ani pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, modul în care îi ajută să-și recapete independența, încrederea în ei, modul în care îi motivează să își depășească limitele. Când alergăm de colo-colo în vârtejul vieții, uităm cât de norocoși suntem măcar pentru faptul că ne putem mișca fără griji. Când vedem oameni care se confruntă cu dificultăți reale, ne aducem aminte, cu toții, care sunt lucrurile cu adevărat importante și cum faptele mici schimbă vieți.
La HARTMANN, știm bine ce povară reprezintă escarele, atât pentru pacienți, cât și pentru întreaga familie, și facem tot ce putem să-i ajutăm pe cei care se confruntă cu ele, prin portofoliul de produse dedicate îngrijirii rănilor, precum și prin serviciile de consiliere telefonică și platforma dedicată pacienților – www.IngrijireRani.ro. Auzind poveștile oamenilor de la Motivation, am gândit împreună un program de lungă durată, de sprijin în tratarea rănilor pentru beneficiarii recomandați de către ei. Este parte din demersul nostru, Fapte mici, inițiat acum doi ani, la împlinirea a 200 de ani de către compania HARTMANN. Este modul nostru de a ne îndrepta cu grijă și responsabilitate către comunitate și de a răspunde cu empatie acolo unde este cea mai mare nevoie”, spune Oana Chele, director de marketing HARTMANN.
Mergem până la capăt – ne propunem să fim cu totul alături de ei până când rănile s-au închis.
Este un drum pe care mergem împreună, pas cu pas – pacientul, familia acestuia, echipa HARTMANN și Fundația Motivation. Drumul persoanelor cu dizabilități locomotorii de la imobilitate la o viață independentă și activă este dificil și are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.