Dăruiește Viață Portret Spitale

Gabriela Mavrodin, asistenta care le alină durerea copiilor grav bolnavi

Gabriela Mavrodin lucrează de 34 de ani la Spitalul de Copii Marie Curie. Chiar de la deschidere. Avea 18 ani atunci.  O viață de om, dedicată binelui și sănătății. 27 de ani a fost în secția de nou născuți și cu copii cu boli respiratorii. De acolo, părinții plecau fericiți, cu copilul în brațe, gata să-și înceapă viața. De șapte ani, este asistent șef la oncologie. “E cu totul altceva aici”, spune ea. Nu i-a fost ușor dar nu a renunțat nicio clipă. Când a venit aici, plecaseră șase asistente. A preluat secția “pe butuci”, fără personal. Foarte greu i-a fost.

“Factorul emoțional e covârșitor”, spune ea, cu lacrimi care-i apar în colțul ochilor. Se ferește să plângă de față cu copiii sau familiile lor, deși e singura ei modalitate de a face față la ceea ce trăiește atât de intens sufletește. “Dacă strâng prea mult, mă duc, plâng, mă descarc”. Vrea să pară puternică. Și, tocmai prin vulnerabilitățile, empatia și dragostea de care dă dovadă, Gabriela Mavrodin e puternică. “E nevoie de persoane puternice și dedicate care să reziste.”

Mărturisește că multe dintre colegele ei nu rezistă. Vin pe secție și pleacă, doborâte de emoții. E prea mult. Ne povestește de o asistentă tânără, foarte talentată, care, abia venită pe secție, când a văzut primul copil mic după chimioterapie, a zis că nu poate lucra acolo. A avut și o colegă care a murit de suprasolicitare, după o tură de noapte.

Sunt mulți care pleacă din țară. Și ea putea să plece oricând. Nu a făcut-o. “Trebuie să rezistăm. Cineva trebuie să îi trateze pe acești copii. Trebuie să faci lucrul acesta cu pasiune. Nimeni nu poate lucra aici fără să aibă dăruire”, spune ea. A avut lângă ea un soț care a înțeles-o și un copil mare în perioada cea mai dificilă, când muncea mult peste program.  

Gabriela Mavrodin iubește din tot sufletul ei copiii. Îi tratează cu drag și face totul pentru a le alina suferința. “Noi le spunem supraviețuitorii. Cei care supraviețuiesc au o putere extraordinară de a suporta procedurile, tot ce înseamnă durere, tratamente. Reușesc pentru că sunt puternici. Cu siguranță ține mult și de mental”, mărturisește ea.

Toți copiii o impresionează. “Fiecare e unic”, spune ea. E suport emoțional pentru toți. Părinți, copii, asistente. Tuturor le e cumplit de greu.

“Ajung să stea aici ca într-o mare familie”, spune ea. Copiii se cunosc între ei, părinții se cunosc între ei. Un mic univers plin de speranța că va fi bine.

Copiii își dau mereu seama că sunt bolnavi. Și e bine să fii sincer cu ei. Le e greu. Căderea părului, în special pentru adolescenți, are un impact psihologic mare. Faptul că stau acolo pentru perioade lungi este, iarăși, foarte dificil. Copiii vor să se joace, să învețe, să socializeze – iar oamenii de la Marie Curie fac tot posibilul pentru ca, atât cât se poate, viața lor acolo să fie cât mai aproape de normal.

Au terapii ocupaționale, terapii prin joc. Învață prin joc la început ce e o seringă, ce e un cateter, ca să le fie mai puțin frică de proceduri. E și școală în spital. Vin profesori voluntari care încearcă să suplinească absența din sistemul de învățământ pe perioada tratamentului.

 

Sunt copii care, odată vindecați, vin înapoi în spital să facă voluntariat sau să îi viziteze pe cei care i-au salvat. “Am avut chiar două fete care s-au făcut asistente. Au venit să ajute copiii de aici. Acum sunt amândouă mămici”.

 

Contează foarte mult comunicarea și, în pactică, psihoterapia pe care o faci spontan. “Eu nu am făcut cursuri, am citit cărți. Ar trebui să se facă, și cu personalul medical, și auxiliar. Relația cu pacientul este esențială. Trebuie să învățăm să vorbim cu el”, spune Gabriela Mavrodin.

 

Cu părinții e dificil, spune asistenta. Indiferent de pregătirea lor, de cele mai multe ori le lipsește educația medicală, mărturisește ea cu amărăciune. “În România, educația medicală nu se face”. Ar trebui să se facă prevenție, spune ea. Părintele trebuie să se ducă la medic la primul semn suspect. “Sunt diagnostice greu de pus”. Cu cât institui tratamentul oncologic mai repede, cu atât șansele cresc. Copiii au mai multe șanse ca adulții.

E o presiune uriașă pentru părinți. Psihologică, financiară, socială. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, fac pauză de la muncă pentru a sta cu copilul în spital. Uneori apar și tensiuni în familie. Alteori apare stigmatul social, mai ales în zonele rurale. Nu vor să se știe că copilul lor are cancer. Sunt persoane care refuză încadrarea în grad de handicap. “Nu vor să știe lumea”.

E dificil când moare un copil. “Se dau ceilalți peste cap”. Suferă, se gândesc că ar putea fi ei. Ar trebui ca lucrurile să fie separate, paliația să nu fie la un loc cu chimioterapia. Speră să se întâmple acest lucru în noul spital, cel pe care Dăruiește Viață îl construiește în curtea spitalului Marie Curie. De-abia așteaptă ca acesta să fie gata. Sunt 31 de paturi pe secția actuală de oncologie. E o problemă foarte mare de spațiu, raportată la nevoia existentă.

O mare problemă este igiena, spune ea, mai ales când vorbim de situația delicată a copiilor cu cancer, unde orice infecție poate fi extrem de periculoasă. Nu e vina părinților, spune ea, e pur și simplu vorba de o lipsă de educație sistemică la nivel național. “Noi facem cumva și educație aici.” Pe mulți dintre ei, oameni simpli, îi învață normele elementare de igienă, să se spele pe mâini, să poarte haine curate, echipament de protecție.

Infecțiile sunt un risc uriaș după chimioterapie. “De aceea avem nevoie ca vizitatorii să poarte halate, măști”. După procedura de chimioterapie, regulile sunt foarte stricte. Un singur vizitator perfect sănătos poate intra eventual la copil, să nu stea mult. Aeromicroflora se încarcă de microbi. Când copilul e în stare de aplazie, orice infecție îl poate doborî. De aceea, spune ea, igiena strictă e esențială. S-a bucurat foarte multe când HARTMANN a donat halate și măști, prin intermediul Dăruiește Viață, către spital. “E mare nevoie!”, spune ea.

 

Asociația Dăruiește Viață a adus România cu 25 de ani în față în domeniul hemato-oncologiei, prin proiectele realizate, investind peste 10 milioane de euro în spitalele din România, modernizând și dotând în special secții de oncologie, astfel încât, un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de tratament la standarde europene, pentru ca șansele lor de vindecare să crească.

În momentul de față, Dăruiește Viață construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului de Copii „Marie Curie” din București. Cei care doresc să sprijine cel mai ambițios proiect de responsabilitate socială pot dona online pe Bursa de Fericire – platforma de strângere de fonduri a asociației sau prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL (4 euro/lună). Peste 200.000 de donatori persoane fizice și peste 1.500 de companii sunt parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*