Fundația Motivation

Gabriela și Irina – kinetoterapie cu suflet pentru oamenii în scaune rulante

“Kinetoterapeutul trebuie să fie un stâlp de care persoana în scaun rulant să se sprijine și să se ridice, metaforic și la propriu, atunci când se poate”, spune Gabriela Niță, kinetoterapeută în cadrul Fundației Motivation România. “Este extrem de important să îi încurajăm, să le arătăm că suntem acolo pentru ei, nu doar că îi învățăm niște exerciții, dar îi și susținem emoțional”, o completează colega ei, Irina Penteleev. Gabriela și Irina lucrează cu persoanele cu dizabilități locomotorii, la Motivation, pentru ca ei să își întărească musculatura și să știe să facă acele mișcări care să-i ajute să ducă o viață independentă. Îi învață, îi susțin, se bucură la cel mai mic progres și sunt acolo pentru ca participanții la programele de recuperare activă să depășească orice obstacol. 

 

Emoțiile kinetoterapeutului

 

Irina are 32 de ani și, din 2014, este kinetoterapeută în cadrul Fundației Motivation România. La început, nu credea că va rămâne aici, pentru că emoțiile o copleșeau. Când era în facultate, se vedea lucrând cu copii. La Motivation, a început cu un proiect de kinetoterapie la domiciliu. După prima săptămână, s-a întrebat dacă va mai putea continua. Impactul emoțional a fost mare. Avea și un psiholog cu care vorbeau beneficiarii. A vorbit și ea cu el, iar acesta a sfătuit-o și a susținut-o. Nu este ușor să fii martor la atâta suferință. Apoi, văzând rezultatele muncii ei asupra oamenilor, a rămas. Au fermecat-o modul de lucru, echipa, profesionalismul, faptul că avea la dispoziție toate aparatele despre care învățase la facultate. Mai mult, a văzut ce impact are ea însăși asupra vieții oamenilor. 

Află mai multe despre Fundația Motivation România

Gabrielei i-a fost greu să accepte, la început, că o persoană tânără, de vârsta ei, a ajuns în scaun rulant. “Mă certam cu Dumnezeu. Încercam să găsesc explicații de ce copilul sau tânărul acela trebuie să sufere atât”. Trăim în viteză, mergem prin viață pe repede înainte, plonjăm în apă fără să-i verificăm adâncimea – și uneori, așa se întâmplă accidente care ne schimbă viața. Foarte multe accidente cu leziuni de coloană se întâmplă prin sărituri în apă prea mică… “Am încercat să găsesc putere și resurse în mine să îi încurajez”. Și a găsit. Acum, la 38 de ani, după 16 ani la Fundația Motivation România, este trainer acreditat de Societatea Internațională a Profesioniștilor în Scaune Rulante, formator pentru tehnicieni în prescriere și adaptare de scaune rulante. 

Auto-încurajarea este o parte importantă în munca kinetoterapeutului. Ambele fete vorbesc despre cum și-au găsit propriile resurse psihologice și emoționale pentru a-i susține pe cei cu care lucrează. Nu este ușor, dar nici nu este bucurie mai mare pentru ele ca atunci când văd progrese și când văd cum viețile oamenilor se schimbă în bine. 

 

Gabriela își amintește de un tânăr de 20 și ceva de ani care, în urmă cu câțiva ani, a venit la un stagiu de recuperare activă, plin de viață și pus pe fapte mari. Își dădea seama oarecum că nu mai are cum să meargă din nou, deși spera, ca oricine, că poate medicina va evolua și va face o minune. Cu toate acestea, a zis că vrea să fie cât se poate de independent. 

 

În două săptămâni de stagiu, a reușit: de la stadiul în care nu știa să facă nici transferul din pat în scaunul rulant singur, era dependent complet de apropiați, a învățat să facă singur toate tipurile de transfer, să învețe și menținerea echilibrului pe două roți în scaun rulant, pentru a se deplasa pe teren denivelat, să urce o rampă și să o coboare pe două roți (pentru situația când este foarte abruptă, altfel te poți răsturna din scaunul rulant) și să coboare și trepte. Pentru două săptămâni de stagiu intens, sunt progrese uimitoare. “M-am bucurat atât de mult pentru reușita lui și a rămas în mintea mea”. 

Irina își amintește de o tânără care abia terminase liceul atunci, care acum este studentă la psihologie, locuiește singură și duce o viață independentă. Și ea a muncit foarte mult și a evoluat rapid. Fără muncă multă cu tine și fără voință nu se poate. 

 

Au avut și cazuri când pacienții au reușit să meargă. Cel mai recent, pentru Gabriela, este o tânără care a venit din spital direct în stagiu la Motivation. Medical, avea șanse de recuperare. A plecat de la stagiu reușind să meargă pe picioare zece metri. Apoi, după nici o lună, i-a scris că reușește să urce trei etaje doar ținându-se de balustradă.

 

De la kinetoterapeut sunt așteptări mari

 

Când merg la kinetoterapeut, persoanele ajunse recent în scaun rulant au un singur gând – ce exerciții trebuie să fac ca să merg din nou? Presiunea emoțională pe care o resimt kinetoterapeuții este mare – cum să facă să îi ajute pe oameni și, mai ales, cum să le arate că progresele mici, către o viață independentă, sunt importante?

 

În funcție de specificul leziunii medulare, uneori este posibil ca persoanele să poată merge din nou dar, din păcate, în cele mai multe cazuri, nu este. Este o realitate greu de acceptat la început. 

 

“La început toți vor să meargă din nou. Este normal. Oricare dintre noi ar vrea același lucru. Sunt situații când se poate; dar sunt mai multe, din păcate, când nu se poate.” 

Se poate ști cu siguranță de la început? “Când leziunea este completă, știi de la început. Dacă nu mai există nici un traseu între creier, centrul care dă comanda, și partea de sub leziune, atunci se știe. Medicii știu, în principiu, atunci când este vorba de o leziune completă. Nu spun însă întotdeauna, gândindu-se că ar fi șocul mult prea mare. Contează și cum spui – poți să-l duci pe omul acela spre o depresie puternică. Sunt medici care nu spun clar și îi lasă să spere că vor merge, că o să fie bine, că trebuie să facă kinetoterapie. Presiunea vine apoi pe noi, pe kinetoterapeuți. Sunt și situații în care leziunea este incompletă și mai există anumite trasee, fibre de sensibilitate sau motorii. Atunci nu poți să știi exact în ce măsură se va recupera. Atunci trebuie lucrat mult și pus accentul pe recuperare.”, explică Gabriela. 

 

Mulți beneficiari ai Fundației Motivation România nu vor la început să facă recuperare activă. Instructorul le explică faptul că, până ajung să meargă, nu ar fi bine să treacă viața pe lângă ei. Dacă ești în scaun rulant și stai doar în pat și mai faci kinetoterapie, nu este suficient. Trebuie să știi să te transferi singur de pe o suprafață pe alta și, în general, să faci cât mai multe lucruri zi de zi. “Poate ai o familie care are nevoie de tine, poate vrei să mergi la cumpărături, poate vrei să îți continui studiile, poate vrei să muncești, atunci trebuie să ai viața ta și să nu aștepți un miracol medical făcând doar kinetoterapie”, spune Irina. 

“Mulți beneficiari regretă faptul că nu au învățat mai demult cum să aibă o viață independentă. Acei ani au trecut pe lângă ei. Poate unii și-au pierdut familia, alții nu au făcut studiile la timp, ceea ce a dus apoi la probleme de angajare”, completează Gabriela.

“Când o persoană nu este independentă, nici însoțitorul nu are viața lui privată. Trebuie să fie tot timpul alături de persoana respectivă, să o ajute cu cele mai mici lucruri. Nu este fair-play față de însoțitori”, conchide Irina. Este nevoie să înveți să fii independent în scaunul rulant, să funcționezi – în loc să aștepți să poți merge din nou, nefăcând nimic. 

 

Kinetoterapia și viața independentă – stagiile de recuperare activă de la Motivation

 

Acest “eu vreau să merg în picioare, nu să învăț să mă descurc cu scaunul rulant” a reprezentat, spun fetele, principala barieră atunci când beneficiarii erau invitați la stagiile de recuperare activă de la Motivation. Este vorba de stagii de două săptămâni, în care se lucrează intens, cu scopul ca persoanele în scaun rulant să învețe cât mai multe lucruri, care îi ajută să depindă cât mai puțin de cei apropiați. 

 

“Întrebau dacă se face kinetoterapie și spuneau că, dacă vin, pe ei îi interesează să meargă, nu să facă giumbușlucuri în scaunul rulant”, povestește Gabriela. 

 

Cum se desfășoară un stagiu? Stagiul începe cu un cerc de cunoaștere a beneficiarilor. Fiecare vine cu actele medicale și vorbește despre situația lui actuală. Se face câte o fișă de evaluare pentru fiecare, iar instructorul și kinetoterapeutul stabilesc un plan și niște obiective – de pildă, creșterea mobilității, creșterea forței musculare, îmbunătățirea echilibrului, prevenirea osteoporozei prin verticalizare. Obiectivele de kinetoterapie se completează cu obiective legate de traiul independent: deplasarea independentă în scaun rulant, îmbunătățirea abilităților de autoîngrijire – îmbrăcat, încălțat, realizarea transferurilor și altele.  Planul se poate modifica pe parcurs, în funcție de evoluția fiecăruia în cele două săptămâni. “În acest tip de diagnostic, de leziune medulară, progresele apar lent. Ne propunem progrese mici, care pentru ei sunt foarte importante.”, explică Gabriela. La final, se face o nouă evaluare, pe aceiași indicatori, iar specialiștii le oferă participanților recomandări pentru acasă. 

Fac exerciții specifice pentru diversele grupe de mușchi, care sunt implicate într-o anumită activitate. “Punem accent pe musculatura pe care o folosește în activitățile care îl ajută să fie independent”, spune Gabriela. De pildă, pentru transfer, important este tricepsul, dar și echilibrul la nivelul trunchiului. Transferul este primul lucru pe care îl învață – pe suprafață la același nivel, pe pat, pe vasul de toaletă, în mașină, de pe podea în scaun. Se poate întâmpla să cadă – cum se ridică?

 

În cadrul stagiilor de recuperare activă organizate de Fundația Motivation România, la care participă persoane în scaun rulant, munca kinetoterapeuților este completată de tehnicienii de scaune rulante și de instructorii de recuperare activă și viață independentă. Citiți poveștile a trei dintre ei și vedeți cât de important este exemplul lor, mai ales pentru cineva care este la început în scaun rulant: Stelică, Adi și Marian

 

“Îi motivează”, spune Irina. “Fiecare are rolul lui și ne completăm foarte frumos. Noi nu am fi reușit să motivăm persoanele dacă nu am fi avut în echipă un instructor de recuperare activă, și el în scaun rulant. Reprezintă un model pentru cel care este pentru prima oară în scaun rulant și are, normal, un moral scăzut”, adaugă Gabriela. 

“Nu am fi credibile singure. Tot timpul vor zice tu poți să mergi”, explică Irina. Pe când instructorul a trecut prin aceleași traume, iar cel care abia a ajuns în scaun rulant vede evoluția, vede ce se poate face, prinde curaj, iese mai ușor din anumite stări emoționale și reușește să se autodepășească. În plus, din echipă mai fac parte un psiholog, care îi susține prin consiliere specializată, o asistentă socială, care îi informează cu privire la drepturile lor, și un tehnician de scaune rulante, care se asigură că echipamentul de mobilitate folosit este potrivit pentru nevoile utilizatorului.  

 

Kinetoterapia ajută la prevenirea escarelor

 

Tot ceea ce fac Gabriela și Irina este foarte important și în prevenirea escarelor. Îi învață pe oameni tehnici de reducere a presiunii, le arată poziția corectă în scaunul rulant, le spun la ce să fie atenți atunci când fac un transfer sau cum să identifice semnele care ar putea anunța o escară și să ia măsuri de prevenire a acesteia. 

 

De pildă, trebuie să verifice suprafețele înainte de a se așeza. Orice denivelare duce la o presiune care poate conduce la apariția unei escare. Îi învață să se uite la cutele de la îmbrăcăminte, la nasturi, la chei sau la alte obiecte uitate în buzunare sau pe pernă. Se creează astfel presiune într-un anumit punct. Uneori, chiar în câteva ore, poate apărea o leziune care să se transforme într-o rană greu de închis. 

Irina subliniază importanța unui scaun rulant potrivit nevoilor persoanei: “Scaunul rulant corespunzător îi ajută pe beneficiari să își depășească limitele mai repede și previne enorm de multe probleme de sănătate, printre care și escarele. Gabriela explică pe scurt ce înseamnă un scaun rulant potrivit, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății – să răspundă nevoilor utilizatorului (să faciliteze transferul, propulsia, deplasarea); să răspundă mediului de viețuire (de exemplu, rural sau urban); să corespundă dimensiunilor beneficiarului și să ofere suport postural adecvat și să fie durabil. Tradus în limbaj comun, asta înseamnă că un scaun rulant potrivit trebuie să i se potrivească utilizatorului în aceeași măsură în care o pereche de pantofi trebuie să se potrivească cu nevoile celui care-i poartă.

 

O discuție importantă despre escare trebuie să aibă loc și cu însoțitorii, pentru a le explica ce să facă pentru a preveni orice rană. 

 

Ce au observat fetele este că, de multe ori, mai ales la început, persoanelor în scaun rulant le este greu să vorbească despre escare. Apare rușinea, apare minimalizarea, nu vor ca acestea să le oprească din a face ceva. Ce nu știu, însă, este că escarele netratate la timp duc la complicații majore. 

 

“Suferă multe schimbări în organism, atunci când apare o leziune medulară. Inclusiv sensibilitatea se modifică. Ei încearcă să minimalizeze cât mai mult problemele pe care le au, cât să nu pară că sunt mult diferiți față de cum erau înainte. Pentru cei care nu sunt cadre medicale și nu știu cu ce se confruntă, încearcă să pară că nu sunt cu mult diferiți, că doar se deplasează în scaun rulant, iar în rest totul este la fel. Îi înțeleg, este normal la început, mai ales când îți negi dizabilitatea. Când accepți, după ce ai stat de vorbă poate cu un psiholog sau cu un instructor de viață independentă și ai văzut că este normal ce ți se întâmplă, că nu ești singurul, că și ceilalți au aceleași probleme, atunci este mai ușor”, spune Gabriela. 

De multe ori, atitudinea greșită vine din lipsa informațiilor. “Sunt beneficiari care nici nu își dădeau seama că punctul acela roșu pe piele era debutul unei escare. Alții nu voiau să recunoască. Li se pare o chestiune intimă, cumva rușinoasă, să ai o rană. Sunt uimiți când văd deschiderea din partea noastră sau a instructorului, când văd că noi știm cu ce s-ar putea confrunta. Unii dintre ei își ascund pur și simplu rana. Ei au deja destule probleme și provocări  și încearcă să minimalizeze cât mai mult. Ei au oricum nevoile fiziologice schimbate, apar incontinența și tot felul de astfel de probleme. Escara o cam ignoră. Am văzut și oameni care au stat 7 ani cu o escară, este cumplit”, spune Irina. 

 

În cadrul stagiului de recuperare activă, au și o parte de prezentări sub formă de discuții, iar escarele sunt mereu un subiect important. “Ne concentrăm mult pe prevenție. Le prezentăm și etapele prin care poate trece o escară, astfel încât să știe unde se poate ajunge și cât de greu se vindecă o astfel de rană, ajungându-se chiar la deces. Încercăm să îi facem să-și dea seama că nu este de glumă”, spune Gabriela. 

Cu căldură, empatie și cu o experiență îndelungată în sprijinul persoanelor cu dizabilități locomotorii, Gabriela și Irina îi ajută pe oamenii în scaune rulante să găsească în ei puterea de a merge mai departe și de a depăși obstacolele. Știu mai bine decât oricine cât de importante sunt micile progrese și ce impact mare pot avea asupra câștigării independenței. Un mușchi mai puternic, un echilibru mai bun duc la un transfer mai ușor și un transfer mai ușor oferă libertate. Iar acesta este doar unul dintre exemple. Fiecare exercițiu fizic pe care ele îl fac cu beneficiarii are, de fapt, o urmare psihologică, emoțională și socială importantă. La fel cum ele transformă în bine viața oamenilor în scaun rulant, și lucrul cu ei le-a transformat pe ele.

 

—————-

 

Povestea face parte din campania HARTMANN – Faptele mici vindecă răni, prin care HARTMANN se alătură persoanelor în scaun rulant în „lupta” împotriva escarelor – răni care apar la pacienții imobilizați/cu mobilitate redusă, oferindu-le gratuit pansamentele de care au nevoie pentru a-și îngriji rănile.

Află mai multe despre pansamentele HARTMANN pe www.IngrijireRani.ro

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*