Pentru Larisa Alupoaie, Brand Manager la HARTMANN, schimbarea vine întotdeauna de la fiecare în parte. În portofoliul ei se află divizia de bloc operator și divizia de tratament avansat al plăgilor complexe – și anume terapia cu presiune negativă, iar Larisa cunoște foarte bine realitatea din spitalele românești. Vorbește cu pasiune despre domeniul medical, despre medicii care pun suflet în ceea ce fac, despre munca lor imensă și despre încrederea care ar trebui să existe mereu în relația doctor-pacient. De asemenea, în privința igienei din spitale, Larisa știe mai bine ca oricine cât de importantă este educația, cât de mult contează atitudinea dar și cât de mult depind lucrurile de calitatea produselor folosite. Este o responsabilitate comună pe care o avem cu toții, spune ea, fie că suntem medici, personal medical, pacienți, aparținători sau, de ce nu, membri ai unei societăți pe care o vrem mai bună.
Care este experiența ta cu spitalele?
Sunt aproape șapte ani de când lucrez în domeniul farmaceutic și parafarmaceutic. Din aceştia, cinci ani am lucrat cu direct cu spitalele, ca reprezentant medical. Am vorbit cu medici, cu asistente, cu pacienți. Am înțeles nevoile unui spital, dinamica lui, micul univers care se creează acolo și nevoia uriașă de încredere care există.
Experiențele personale sunt cele care au însă cel mai mare impact. Chiar de curând l-am avut pe tata internat pentru o intervenție chirurgicală. Am avut norocul să aibă parte de o îngrijire și de un spital extrem, extrem de bine dotat și cu o echipă de medici foarte bine pregătiți, interesați de ceea ce înseamnă bunăstarea pacientului. Aveau la îndemână foarte multe din produsele necesare creșterii calităţii serviciilor de sănătate oferite pacientului, și pe perioada intervenției și post-chirurgical, inclusiv în timpul programului de recuperare.
E bine să scoatem în evidență și foarte multele lucruri bune care se întâmplă în sistemul de sănătate și oamenii dedicați care lucrează acolo.
La nivel național sunt mai multe categorii de spitale, și cele care oferă tot ce trebuie pacientului, dar și spitale care au nevoie de ajutorul, susținerea și înțelegerea întregii societăți.
Încrederea mea în medicii români este foarte mare. Sunt foarte mulți medici care încearcă să facă totul pentru un pacient chiar dacă au la dispoziţie resurse limitate. Mulți dintre medicii cu care am colaborat sunt persoane care se implica, dau informații suplimentare pacienților: ce pot face după ce pleacă din spital, cum ar putea să-și îmbunătățească calitatea vieții. Îşi doresc sa participe la evenimente medicale tocmai pentru că simt nevoia unei dezvoltări profesionale, nevoia de a învăța lucruri noi care poate în România nu au ajuns încă. Această dorinţă de a evolua contează foarte mult.
Apropo de fapte mici: schimbarea vine de la tine, nu trebuie să aștepți să ți se dea, nu trebuie doar să ceri. Bineînțeles, la un moment dat ajungi să ceri, dar până atunci trebuie să faci și tu ceva și să depui un efort suplimentar pentru a face față oricărei situații.
Pentru mine, a fi medic este cea mai importantă meserie, mi-ar fi plăcut foarte mult să fac medicina. Deși nu am făcut-o, mi-am dat seama repede că îmi doresc să lucrez conex cu domeniul medical. Cred că ține de faptul că vreau să simt că fac și eu ceva care contează într-o oarecare măsură.
Te-ai gândit să dai la medicină?
Da. N-am dat la medicină pentru că nu credeam că am tăria necesară să rezist. Nici nu știam atunci o specialitate pe care mi-ar fi plăcut să o fac… Aș fi vrut poate să fac chirurgie, dar nu am rezistenţa psihică necesară, adică nu mă simt suficient de puternică încât să rezist emoțional să văd un om suferind – sau să tai, chiar dacă aș face-o ca să vindec.
Mi-am testat tăria emoțională în ceea ce-l privește pe tatăl meu. Considerându-mă puternică, când am intrat la terapie intensivă să-l văd, mi s-a făcut rău. Pe de altă parte am mai avut o experiență de acest gen când am ajuns într-o secție de oncologie pediatrică. A avut un impact emoțional colosal pentru mine, văzându-i pe oamenii aceia mici, mici, care n-au greșit cu absolut nimic, cum trec prin ceea ce trec.
Hai să vorbim și despre responsabilitatea sau nevoia de educație a pacientului sau a aparținătorului când merg la medic sau intră într-un spital.
Putem începe chiar cu atitudinea cu care mergem la medic și cu încrederea pe care i-o acordăm. Sunt două categorii de pacienți: cei care au încredere în medici – și cei care se duc doar să-și primească rețeta. Aceștia din urmă vin deja foarte bine documentați, între ghilimele – au căutat pe internet, au găsit boala și se duc cu un diagnostic deja știut de către ei, neconfirmat de către medic. Totuși, majoritatea pacienților se duc la medic pentru că au încredere și pentru că sunt conștienți că au nevoie de părerea unui specialist în măsură să spună ce e mai bine pentru ei. Este vorba de încredere, niciodată internetul nu îți va pune un diagnostic și nu te va trata la fel ca un medic care a făcut mulţi ani de școală și practică și care înțelege particularitățile fiecărui caz în parte.
Din păcate, cea mai mare problemă în sistemul medical din România este prevenția. Nu suntem educați pentru a veni în întâmpinarea unor posibile probleme. Nu suntem educați să nu așteptăm până în ultima secundă. Pe oameni îi doare astăzi ceva, îi doare mâine ceva, nu fac nimic până în momentul în care ajung într-o situație mai mult sau mai puțin critică și atunci vor ca totul să se rezolve pe loc. “Am venit, nu mai pot, vreau să faceți ceva pentru mine”.
Pe lângă cele menţionate anterior, atât pacientul cât și aparținătorul au responsabilități atunci când sunt nevoiţi să meargă la spital . Lucrurile în teorie poate sunt cunoscute, dar nu se insistă suficient de mult pe ele. În primul rând, vorbim de igienă. Indiferent de secție, riscul de infecție adus din exterior este foarte mare. Sunt spitale care pun la dispoziție echipament de vizită – și sunt altele care nu au această posibilitate. În orice caz, cel mai important lucru de care ar trebui să fim cu toții conștienți este faptul că, dacă nu respectăm regulile de igienă, punem în pericol chiar și viața celui la care mergem în vizită.
Plecăm de la lucrurile de bază pe care, la urma urmei, le-am învățat în cei șapte ani de-acasă: ne spălăm pe mâini, încercăm să avem încălțămintea cât mai curată, încercăm să avem haine curate. Fiecare trebuie să fie conștient că el, ca persoană, nu trebuie să prezinte un risc pentru cei din spital.
De la ușa spitalului grija ar trebui să vină din două părți: unu, spitalul, doi, pacientul sau aparținătorul. Spitalul ar trebui să pună la dispoziție halate, măști, bonete, botoși, iar pacientul trebuie să fie conștient că trebuie să le poarte. Eu una am fost cea care am oprit un rând de oameni pentru că am vrut să-mi pun botoși în picioare și toată lumea îmi spunea cu nerăbdare “Ok, haideți că vrem să intrăm”. Intrăm, dar după ce ne punem botoșii. Poate la un moment dat am simțit o oarecare privire dezaprobatoare din spate, dar am zis că nu renunț, e un lucru pe care mi-l doresc, chiar dacă stau în ușă. Vreau să fac asta pentru că și tatăl meu e acolo și nu vreau să fie niciun risc. După ce am rezistat presiunii și grabei, după mine toată lumea a făcut același lucru – și-au pus cu toții botoșii.
Bineînțeles, sunt și lucrurile elementare legate de respectul față de medic, față de ceilalți pacienți, față de tratament și față de spațiul în sine. Oricare este situația, trebuie să ne dăm seama că nu suntem singuri în spital, există cazuri mai grave sau poate spitalul are resurse limitate. Un pic mai multă înțelegere și compasiune din partea pacienților poate ar fi de ajutor personalului din spital. Nu spun că nu e greu, nu spun că nu sunt situații în care se așteaptă foarte mult în triaj, în faţa cabinetelor, dar asta nu înseamnă că oamenii nu vor să rezolve problemele tuturor, înseamnă că fac tot ceea ce pot cu ceea ce au. Pe de altă parte însă, ca pacient, este bine întotdeauna să îți cunoști drepturile.
Cum acționează HARTMANN în direcția reducerii riscurilor?
Siguranța în blocul operator este preocuparea noastră principală, pentru că acolo sunt cele mai mari riscuri. Totuși, nu e singura preocupare; vorbim și de siguranța în spitale în general, unde fiecare dintre noi este responsabil. Prin donația pe care o facem acum, de echipament pentru 10.000 de vizitatori, către șase spitale, focusul nostru este pe aparținător.
O intervenție chirurgicală are loc într-un bloc operator în care se folosesc extrem de multe produse. Raportându-ne strict la categoriile de produse pe care le are HARTMANN în portofoliu, vorbim de câmpuri chirurgicale, echipament pentru medicii și asistentele din blocul operator şi multe alte accesorii necesare intervenţiei. Câmpurile chirurgicale pot fi de două feluri: din bumbac sau de unică folosință. Două numere importante pe care am încercat să le comunicăm de-a lungul timpului: 2 microni, 80 de microni. O bacterie are doi microni. Un por dintr-un câmp de bumbac are optzeci de microni. Înțelegem astfel ce înseamnă bariera prin care trebuie să treacă bacteriile la un câmp chirurgical de bumbac. Spre deosebire de acestea, câmpurile chirugicale sterile sunt complet impermeabile și opresc în totalitate trecerea bacteriilor. Iar acesta e doar un exemplu.
În sistemul medical din România se folosesc și câmpuri de bumbac și câmpuri de unică folosință. Dorința, atât a spitalelor cât și a medicilor, este de a folosi câmpurile de unică folosință – iar noi asta le punem la dispoziție. Sunt produse care au trecut de-a lungul anilor printr-o serie de testări, retestări, îmbunătățiri, reîmbunătățiri, în colaborare cu medici din Germania. Menirea lor este să fie o barieră sigură împotriva riscurilor care pot apărea într-o intervenție chirurgicală, să fie ușor de folosit și, în primul și în primul rând, să reprezinte acea prevenție în blocul operator. Foarte mulți dintre medicii cu care am discutat și care au folosit produsele noastre au spus că este mult mai ușor, mult mai sigur și chiar la un moment dat mi-a spus cineva “Pot să pun capul liniștit pe pernă seara, sunt sigur că am făcut bine pacientului.”
Dacă vorbim de circuitul pacientului în spital, noi încercăm să acționăm pe mai multe direcții. Întâi educăm pacienții: le explicăm ce trebuie să facă acasă, cum să-și îngrijească o rană în cazul în care nu mai pot ajunge la medic o anumită perioadă. Pe de altă parte, medicul face și el eforturi pentru a trata rana respectivă, poate chiar folosind produsele noastre. Ajungem în blocul operator, punem la dispoziție produse de calitate. Deci, trecem prin toate fazele posibile îmbolnăvirii unui pacient, de la prevenție și până la recuperarea post chirurgicală.
Tu cum ai ajuns în zona de produse farmaceutice și, mai ales, ce te-a adus la HARTMANN?
Am făcut Facultatea de Finanțe Bănci, burse de valori și asigurări, un masterat tot în finanțe. Ca orice finanțist am ajuns să lucrez în bancă. Un an de zile în care a trebuit să promovez și să vând produse de creditare: credite de nevoie personale și carduri de credit. Calitățile de vânzare ale unui consultant financiar erau foarte importante pentru că, din păcate, educația financiară în România nu este făcută la cel mai înalt nivel.
Eu trebuia să învat clientul cum să folosească produsele respective. Se întâmpla, îl invăţam şi îmi doream să devin un sprijin pentru el pe termen lung, un consultant financiar. Chiar şi aşa nu am simţit că este suficient pentru mine, de aceea am decis ca a venit momentul să schimb domeniul cu unul mai apropiat sufletului meu.
Am avut ocazia să particip la un congres medical promovând divizia noastră de produse destinate medicilor. A fost primul contact cu ceea ce înseamnă domeniul farmaceutic. Mi-am dat seama că, deși nu am făcut medicina, pot să fac parte din ceea ce înseamnă sistemul medical. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, pentru mine e ceva care îmi oferă un sens și o motivație.
Am reușit să mă angajez la o companie de medicamente generice, după câțiva ani am ajuns în departamentul de marketing. Mi-a plăcut extrem de mult, doar că am simțit că nu am făcut suficient pe teren, nu am discutat destul de mult cu medicii, cu pacienții. Am decis să mă reîntorc în spitale ca reprezentant medical.
La prima companie am colaborat cu multe specialități, cardiologie, gastroenterologie, oncologie, medicină de familie, medicină generală, psihiatrie, iar când m-am reîntors pe teren am lucrat preponderent pe zona de diabetologie și neurologie. Fără să știu, era prima mea deschidere către ceea ce înseamnă rănile cronice, pe care le tratăm acum cu produsele pe care le pune HARTMANN la dispoziție.
Am ajuns acum aproape doi ani într-o companie cu o tradiție de 200 de ani, pe care o apreciez foarte mult și în ale cărei valori mă regăsesc. E vorba, firește, de HARTMANN. Am găsit aici o echipă extrem de deschisă, care m-a ajutat foarte mult, de la care am învățat și învăţ în continuare multe lucruri. Consider că pentru dezvoltarea mea este cel mai bun loc.
În portofoliul meu se regăsesc divizia de bloc operator și divizia de tratament avansat al plăgilor complexe – și anume terapia cu presiune negativă, care este preponderent folosita in spitalele de stat. Vorbesc aici de o soluție de tratament modern extrem de performantă, VivanoTec Pro, un aparat de terapie cu presiune negativă pe care medicii și-l doresc în spitale. Din ce în ce mai multe cadre medicale doresc să folosească această variantă pentru ca îi ajută să închidă plăgile cronice într-un timp scurt şi să controleze intervenţiile mari cum ar fi plaga post-chirurgicala suprainfectată.
Ce impact a avut intrarea în domeniul medical, atât profesional, cât și emoțional sau social?
Având în vedere că mi-am dorit foarte mult sa ajut cu adevărat oamenii, mă bucur de acest lucru în cadrul companiei HARTMANN. Când am vorbit pentru prima oară cu un medic care a utilizat produsele noastre, mi-a spus cât de mult i-au folosit să ajute și să salveze la rândul lui, am simțit că mi-am îndeplinit scopul. Am încredere. Și mă bucur să văd că și medicii şi pacienții au încredere.
Am ajuns să fiu sunată de prieteni care îmi cer părerea, deși nu sunt medic, despre ce ar fi mai bine să facă. Pot doar să le spun din ce am văzut – care sunt medicii potriviți pe o anumită patologie, care sunt spitalele dotate pentru o anumită problemă. Este vorba tot despre încredere.
Simt că, orice poziție ai ocupa în zona medicală, într-un fel sau altul ajuți. Chiar dacă ești un șofer care trebuie să ducă la timp un transport important, chiar dacă e un mesaj educațional pe care îl transmiți către pacienți dintr-o perspectivă de marketing, chiar dacă informezi medicii despre un produs bun, ajuți. Bineînțeles, este importantă onestitatea iar asta aduce încrederea. Așa vii cu adevărat în ajutorul sistemului medical.
Apoi, este, firește, impactul emoțional pe care îl are implicarea în domeniul medical asupra mea. Îmi bucură sufletul, îmi dă sens și mă face să apreciez cu adevărat sănătatea. Și viața. Și toate lucrurile importante de care trebuie să ne bucurăm și de toți oamenii cu care ne conectăm.