HARTMANN Îngrijirea nou-născutului Portret

Mihaela Scheiner, neonatolog: “Momentul zero al vieții e aici, în mâinile mele”

 

Pe 1 iunie, medicul Mihaela Scheiner a sărbătorit 28 de ani de neonatologie. Dragostea față de această meserie, față de micuții ce abia deschid ochii în lume, a fost atât de mare încât, lor, și-a dedicat viața. „Momentul zero al vieții e aici, în mâinile mele. De aceea e atât de importantă neonatologia pentru mine. În neonatologie, dacă nu iubești nou născutul necondiționat, nu ai ce căuta în această meserie”, mărturisește ea.

Timp de 18 ani, a fost medic în Maternitatea Giulești, iar de 10 ani a trecut în sistemul privat, la Regina Maria. Acum este șeful secției de neonatologie de la Spitalul Băneasa. Râde: „Sunt mama maternității Regina Maria”.

O femeie puternică, cu personalitate, caldă și fermă, directă și tranșantă, Mihaela Scheiner are un firesc al felului de a vorbi, care te cucerește. Îți dai seama că este trup și suflet dedicată copiilor și că cel mai important pentru ea e să facă tot ce poate pentru ei.

„Am văzut prea multe în tot acest timp.”

Prin mâinile medicului Mihaela Scheiner au trecut zeci de mii de copii. Unii născuți sănătoși, fără probleme, alții cu malformații, alții unde complicațiile au apărut la naștere. Pentru fiecare dintre ei s-a luptat și fiecare i-a lăsat o urmă în inimă. Trebuie să îi înțelegi, să îi simți. „Cu copilul, e un anumit fel de comunicare. Nonverbal, el îți spune mai multe decât vorbim noi. E muzica fiecărui plânset, e gestică, e mimica feței, toate spun enorm.”

„Sunt momentele când ai foarte mare speranță, când ai făcut tot ce știai că trebuie să faci și totuși copilul moare. Îl pierzi din mână. E înfiorător. Ai senzația că merge, că răspunde, i se îmbunătățește starea și deodată moare.”, spune medicul cu tristețe. Există și multă furie. „Sunt și momentele când clachezi. E o furie a ta pe tine. Eu cu mine pot să mă bat, cu Dumnezeu nu. Pe mine pot să mă iau la bătaie. Lui Dumnezeu îi cer să îmi dea putere să trec mai departe. Ce să fac, să urlu că nu m-a ajutat mai mult atunci? Mă ajută în multe alte situații.”     

Pe de altă parte,  se bucură pentru ce a reușit „Mi-a rămas faptul că am reușit minuni și am întors din morți copii.”

Își amintește multe cazuri. În terapie intensivă, rămăseserăm uimiți în fața unui copil de nici un kilogram. Mihaela Scheiner își aduce aminte însă de altul – o fetiță de 475 de grame, care a scăzut la 375 de grame. „Mi-a fost adusă noaptea. Mama o născuse, o expulzase spontan pur și simplu, în pat în salon. Copilul plângea, avea viață în el. Dimensiunea și vârsta spuneau teoretic că nu poate supraviețui. Acum, tocmai a terminat Liceul de Informatică. Îmi amintesc când am văzut-o, la un an și ceva, a venit mama ei cu ea în vizită la spital, s-a pus crăcănată cu mâinile în șold și îmi spunea ea mie ceva acolo, mă certa. Era foarte simpatică, nu am s-o uit cât oi trăi.”

Sunt multe momente de care își amintește cu drag. „M-am întâlnit pe stradă cu un copil de 6-7 ani, m-a oprit mama. Mi-a adus aminte ce a însemnat reanimare o noapte întreagă. Ajunsese o splendoare de băiat.”, spune ea.

Pe de altă parte, sunt și momentele care au marcat-o profund emoțional:

„Am avut situații când copilul a fost operat și a murit după câteva luni. Dar el avea o boală, pe lângă partea operatorie, avea altceva.

În dimineața cutremurului de anul trecut, eu reanimam o fetiță și cutremurul mă zgâlțâia. Și acum mă apucă plânsul când povestesc. A stat enorm copilul aici, nimeni nu o primea la alt spital, era un caz foarte dificil, pentru care cu toții am făcut tot ce s-a putut. Copilul acela ajunsese să se uite la noi și să îi curgă lacrimile, părea că ne cere să o ajutăm. Nimeni nu a avut puterea să îl lase să se ducă, ne-am luptat până în ultima clipă. Cutremurul mă zgâlțâia – și eu ventilam. Copilul a murit. Mama ei a simțit cutremurul și a venit disperată la spital, convinsă că s-a întâmplat ceva cu copilul ei. Când a dat să intre în reanimare, toți eram șocați când a întrebat: ce e cu copilul meu? A fost înfiorător în perioada aceea.”, spune medicul cu lacrimi în ochi.

Nu poate să îi lase să moară. „Nu poți, cât încă e inima care bate și răspunde la reanimare, nu poți. Mai trece o zi și o iei de la capăt. Tragi de el ca și când ar fi al tău.”

Psihologic, e de înțeles că părinții nu pot accepta la început că bebelușul are o problemă

Părinții spun că lor nu li se poate întâmpla. Neonatologul e persoana care le spune, de obicei, că ceva e în neregulă după naștere. „Mama își așteaptă copilul să îl pună la sân – și tu îl intubezi între timp. Trebuie să fii foarte ferm și foarte sincer, chiar dacă e dureros. A doua zi, poate să spună că nu e copilul ei. S-a întâmplat de multe ori. E șocul. E de preferat să vorbești cu amândoi părinții. Mama e într-o situație vulnerabilă atunci, poți să fii acuzat că nu a înțeles, că era sub influența anesteziei și nașterii. Orice malformație trebuie arătată din primul moment.”, spune medicul.

Despre unele probleme se știe dinainte de naștere. Despre altele, părinții află la naștere. „Metodele de investigație nu sunt infailibile.” Se trezesc că au de făcut tratamente. Sunt șocați la început. Refuză idea. „Cum, nu am avut nimic în sarcină, ce i-ați făcut copilului meu?”, spun părinții disperați.

Principalele complicații

Prematurul e supus unei liste de complicații posibile, explică medicul. „Sunt complicații pulmonare, digestive, neurologice, hemoragice, alimentare. Pe fiecare în parte, le tratezi moment de moment, în funcție de stare, de intensitate, de risc. Multe se pot preveni pentru că știm când ar putea să apară.”, explică medicul Mihaela Scheiner.

Apoi, există și riscul infecțios. „De la o naștere normală până la una finalizată cu un copil grav bolnav este o distanță mică. Nu se întâmplă frecvent, dar poate fi imprevizibil. Pot fi mulți factori care să ducă la o situație gravă. Sunt multe femei care sunt afirmativ sănătoase și copilul iese infectat. Nu întotdeauna infecția maternă poate fi depistată. Copilul care a stat într-un mediu neprielnic poate fi infectat iar mama să nu aibă nimic.”, spune ea.

Complicații pot apărea și dacă e copilul prea mare. „La copilul mare, poate fi traumă la naștere. Poate se rupe o claviculă, poate fi o hipoxie, poate fi o bronhopneumonie de aspirație.”

O altă cauză, mai delicată, e legată de patologii ale copilului cauzate de consumul mamei, fie că vorbim de alcool sau de droguri. „Pot fi complicații neurologice urâte.”, avertizează medicul.

Ce se întâmplă în timp cu copiii care prezintă risc la naștere?

„Am avut program organizat de urmărire a copilului cu risc la naștere, demarat în Giulești, în ’97. Copiii născuți atunci au acum 22 de ani. Am aflat de însurători, de facultăți. O perioadă aveam întâlniri regulate cu ei. Am organizat petreceri de Crăciun, de 1 iunie. Atâta timp cât investești în acești copii, te ocupi de ei, evoluează spectaculos. Trebuie să îl duci la controale, poate la kinetoterapie – dar în principiu trebuie să îl tratezi ca pe un copil normal, care are o limită a ceea ce poate să îți dea. Îi ceri și îți va da. Marea majoritate s-au recuperat superb.”, spune medicul cu bucurie.

Pediatrii care preiau după externare copilul cu probleme, uneori înțeleg cu greu nevoile lui speciale, spune ea. E important să te adaptezi nevoilor fiecărui copil în parte. „În America, am învățat că nu există copil handicapat. Nu e handicapat, are pur și simplu alte nevoi, e altă grilă de nevoi pentru el. Mi se pare extraordinar să te adaptezi pe nevoile lor și ale părinților.”, spune ea.

Relația părintelui cu neonatologul e vitală

„Sunt și psiholog pentru părinți. Fără asta nu pot să lucrez. Trebuie să simți problemele, să intuiești situațiile. E vorba de binele copilului. Fără lucrurile de finețe, doar partea medicală nu e suficientă. Dacă nu ai finețea relației cu copilul și cu familia, nu faci nimic. Trebuie să realizezi echipă cu ei.”

De aici, pleacă multe lucruri. Mihaela Scheiner simte că este parte din familiile copiilor pe care i-a tratat. ” Dacă te simt că vrei, ca membru al familiei, să îl ajuți, îți răspund la toate solicitările și merg unde îi trimiți. Fac sacrificii materiale, de timp, fac orice pentru copil. Relația cu neonatologul e vitală. Când îl ai în spital, e una. Când merge acasă, e altceva.”, spune ea.

Păstrează relația cu mulți dintre foștii pacienți. E o legătură emoțională care se crează acolo, o conexiune pe care nimic nu o poate înlocui. „Când ies de aici, ei trebuie să o ia de la capăt într-o nouă relație. Asta îi face să vrea să continue cu primii oameni la care au fost, primii medici. „

Au fost și cazuri incredibile când, chiar dacă primul copil nu a supraviețuit, tot acolo veneau mamele apoi să nască, cu aceeași echipă. „Aveau încredere și mulțumeau pentru tot ce se făcuse pentru că știau că se făcuse tot ce se putea.”, spune medicul.

„Medicina de calitate e scumpă și la stat, și la privat”

Când se întâmplă ceva rău, povestește Mihaela Scheiner, părinții sunt disperați: “faceți tot ce puteți”, spun ei. Din păcate însă, de multe ori se lovesc de limitări financiare.

Ca medic care a trecut și prin sistemul de stat, și prin cel privat, Mihaela Scheiner e tranșantă aici. „Nu ar trebui să existe diferențe între stat și privat. O singură diferență ar trebui să existe – clădirea, hotelul.

Boala este aceeași și la privat, și la stat. Teoretic, boala costă la fel și la privat, și la stat. Dacă vrei condiții hoteliere mai bune, ok, te duci la privat. Pe partea de boală, nu ar trebui să existe nicio diferență. Aceleași medicamente ar trebui să le aibă și unii și alții. Omul are aceleași drepturi și la stat și la privat. Nu banul trebuie să facă diferența. Diagnosticul trebuie să fie același.”, spune ea cu fermitate.

Cum s-ar putea face asta? Ca statul să deconteze serviciile medicale din privat, pacientul urmând să plătească doar pentru confort. „Statul ar trebui să susțină tratamentul și nu cazarea.”, spune ea.

Oamenii sunt aceiași, spune ea. „Oamenii care vin în colaborare de la stat în privat fac același lucru și acolo și acolo. Diferența este însă că la stat e mai puțin personal. Același om nu are cum să facă acolo rău și aici bine.”, subliniază Mihaela Scheiner.

În cazul nașterilor, problema e cu atât mai delicată cu cât pot apărea situații neașteptate, așa cum explica medicul mai sus. „Un prematur costă între zece mii și zeci de mii de euro. Asta e medicina și asta e boala, și la stat și la privat. Te trezești că, după câteva zile, părinții nu mai au bani să susțină. E normal să nu aibă. Dar atâta costă. Ei vin și cer transfer la stat, moment în care începi să te rogi să existe un loc liber undeva”.

Se gândește la secția de terapie-intensivă, condusă de Cătălin Cârstoveanu, de la Marie Curie, unde HARTMANN a donat produse de uz medical, prin intermediul Asociației Inima Copiilor. „Mi se rupe sufletul de doctorul Cârstoveanu, știu că toate cazurile din toată țara asta vin la el, știu ce presiune e pe el, pentru că oamenii știu că e un singur spital de stat unde se pot trata acești copii în stare gravă”.

O doare când nu poate duce ce a început până la capăt. „E groaznic de greu când știi că ar mai avea o săptămână de stat la noi – și părinții nu își mai pot permite. Limitarea e strict legată de partea financiară pentru părinți. Te doare sufletul că l-ai salvat, l-ai înviat din morți și părinții sunt nevoiți să îl transfere pentru că nu își mai pot permite’, spune ea.

Vorbind despre sistemul de sănătate, Mihaela Scheiner vede multe lucruri care ar trebui îmbunătățite. „Ar trebui să se construiască spitale noi și pe alte idei. Ar trebui să aibă majoritatea specialităților, un fel de campusuri. Nu ar trebui să mai transferi un pacient dintr-un capăt în altul al orașului să-i faci o analiză. Sunt copii nedeplasabili, e foarte riscant, e inadmisibil să pui un copil ventilat în salvare să îl trimiți în altă parte a orașului. Nici nu ar trebui să se deplaseze din salon. Trebuie să vină specialistul la el.”, spune ea.

În plus, spune ea, un accent mare ar trebui pus pe medicina preventivă, pe monitorizare, pe educație medicală.

Atunci, mortalitatea infantilă ar scădea mult în România.

De asemenea, e importantă calitatea produselor folosite. „Ești prea sărac să faci economie. Un produs de calitate, chiar dacă e mai scump, îți dă siguranță, folosire de lungă durată, te bazezi pe el.”, spune ea. Despre produsele HARTMANN, Mihaela Scheiner spune că îi oferă siguranță. „Pentru anumite categorii de produse, știu că, dacă le iau din altă parte, mai ieftin, risc foarte mult.”, spune medicul.

Faptele mici care contează

Fără faptele mici, nu ai cum să ajungi la cele mari. Toată lumea zice: wow, ce nemaipomenit că ai reanimat un copil. Dar aceasta e normalitatea. Nici măcar nu e  o <faptă>. Lumii i se pare ciudat când faci niște lucruri firești”, mărturisește medicul cu modestie.

Sunt alte lucruri mici însă care contează. „De multe ori, am pus mână de la mână toată echipa, când nu a avut părintele cu ce să îi cumpere ceva sau să plătească o consultație. Nu ne-a rugat nimeni, așa am simțit.”, spune Mihaela Scheiner.

Ne arată fotografii cu bebelușii îmbrăcați festiv, de Crăciun. Sunt adorabili. „Ani la rând, la începuturile maternității, cumpăram costumașe tematice de Crăciun și de Paști. Copiii fac Crăciunul îmbrăcați în elfi, în Moși Crăciuni.”, spune ea și i se luminează ochii de drag.

Familiile vin și ele, ani la rând, să spună personalului medical „La mulți ani”, să le mulțumească, să le arate ce mari și frumoși au crescut cei pe care i-au salvat, le trimit frecvent poze cu copiii, vorbesc cu ei. „Dacă ar fi după părinți, și la însurătoare ar trebui să ne dăm ok-ul.”, glumește cu drag Mihaela Scheiner.

 

4 comentarii la postul “Mihaela Scheiner, neonatolog: “Momentul zero al vieții e aici, în mâinile mele””

  1. A fost neonatologul fiului meu, la Giulesti, in 1997.Un om deosebit, un medic dedicat.Nu am uitat-o si mi-a facut placere acest articol despre dansa.

  2. Interesant interviu.Impresionant emotional.Doamna Doctor este mâna si iubirea Bunului Dumnezeu care face minuni prin astfel de oameni. Respect si mii de mulțumiri, multă sănătate și viață lungă stimată doamnă!

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*