Blog HARTMANN Tratamentul rănilor

De vorbă cu Luminița Gheorghiu, director medical HARTMANN, despre rănile cronice

“Când fac educație medicală, consider că aduc un plus actului medical în România”, spune Luminița Gheorghiu, cea care conduce departamentul medical de la HARTMANN. Este de 11 ani în companie, cu pasiune și dedicare. Înainte de a fi la HARTMANN, Luminița a fost medic de urgență, o specializare grea, unde nu lipsesc provocările în fiecare moment.

Experiența practică, cu medici și pacienți, o face să cunoască în detaliu caracteristicile produselor HARTMANN și efectele lor. “Învăț cadrele medicale să folosească un produs care rezolvă problemele și care aduce alinare pacienților. Aducem un beneficiu imens.”, spune ea cu mândrie.

 

Rănile cronice

În privința rănilor cronice, Luminița Gheorghiu este foarte fermă – pot constitui o problemă imensă, mai ales când sunt tratate necorespunzător. “Se agravează, se poate ajunge chiar la amputații, se suprainfectează și multe altele.”

Ce sunt rănile cronice? “Rănile cronice sunt acele răni al căror proces de vindecare este încetinit de către diverși factori, care pot chiar bloca închiderea. Un proces de vindecare natural parcurge un ciclu de 21 zile de la apariția rănii până la închiderea sa. În cazul rănilor cronice, acest proces normal se blochează undeva. Avem factori externi, cum sunt microbii, sau factori interni, boala de care suferă pacientul. Patologiile pot fi foarte diverse, de la diabetul zaharat la insuficiența circulatorie la nivelulul membrelor inferioare; cauzele stau în proasta circulație la nivel venos sau arterial. Ulcerul pe piciorul diabetic dă, de exemplu, o frecvență mare a amputațiilor, deși am văzut și în cazul unor ulcere varicoase foarte, foarte grave. În cazul escarelor, mai ales că pacientul este imobilizat și slăbit, se poate ajunge la infecție generalizată, la sepsis, și poate duce la deces”, explică medicul.

Când plaga se infectează, durerea poate fi foarte mare. Cele mai frecvente sunt ulcerele varicoase, escarele și ulcerele pe piciorul diabetic. Escarele sunt o problemă uriașă, motiv pentru care primesc multe telefoane la TelVerde: familiile trebuie să găsească soluții pentru cei imobilizați acasă. Mai sunt și plăgile post-chirurgicale – unele au probleme de vindecare din cauza unor complicații cum ar fi suprainfectare, hematoame, seroame și altele. Pot fi plăgi dehiscente: plaga suturată care s-a deschis pentru că ori s-a infectat, ori a apărut hematom sau o altă complicație.

“Abordarea unei plăgi cronice ar trebui să fie multidisciplinară”, ne spune Luminița Gheorghiu, “printr-un tratament corect al bolii de bază, de către medici specializați și, apoi, prin pansare corespunzătoare la nivel local”.

Când trebuie să ne îngrijorăm? Când rana nu se vindecă, când apar semnele infecției: roșeață, tumefiere, durere intensă, temperatură crescută și miros. Întotdeauna trebuie făcute o cultură și o antibiogramă, trebuie văzut ce tip de antibiotic este necesar, dacă există o infecție. “În cazul plăgilor cronice, germenii capătă rezistență și nu răspund la un antibiotic cu spectru larg. Trebuie tratament țintit”.

Pansamentele HARTMANN au ca principiu de acțiune terapia umedă

Principiul de acțiune al pansamentelor HARTMANN e principiul terapiei umede, explică medicul. E vorba de un principiu foarte vechi, emis undeva in 1962 de catre George Winter, un cercetator britanic care a pornit de la ideea că celulele care intervin în procesul de vindecare (fibroblastii, macrofage, alte constituente) trăiesc într-un mediu umed în organism. Luminița Gheorghiu, pasionată de istoria medicinei, ne spune mai multe. “În tratatele mai vechi era recomandat ca rănile să fie lăsate la aer să se vindece. Winter și-a dat seama că, decât să lase rana într-un mediu uscat, trebuie să creeze un mediu umed în echilibru, similar cu mediul lor, propice celulelor din organism să vină să participe la procesul de vindecare.

El a emis principiul terapiei hidroactive, aceste pansamente creând mediul umed in echilibru, același pe care aceste celule il au in organism.”

Un pasament are trei roluri: să protejeze, să păstreze temperatura constantă și să interacționeze cu plaga. Pansamentele moderne nu se lipesc de plagă. De exemplu, în cazul tifonului, acesta se lipește de plagă, doare și rupe țesutul nou format.

În cazul pansamentelor HARTMANN,  “ele absorb excesul de exudat dacă este cazul. Unele dintre ele, în funcţie de nivelul de secreție din rană, dau umiditate rănii. Dacă este o rană uscată, ca la piciorul diabetic, dau umiditate plăgii.  Daca este o plagă care secretă excesiv, atunci pansamentele absorb excesul de exudat astfel încât să creeze un echilibru.

Există și pansamente care creează un mediu umed pentru o secreție moderată. Sunt pansamente cu ioni de argint, cu rol bactericid, pentru răni încărcate cu germeni.

Altele au o structură specială și absorb atât microbii, cât și țesuturile distruse și celulele moarte și ajută la curățarea și vindecarea rănilor”.

În cazul pansamentelor umede, rata de epitelizare este de cel puțin două ori mai mare decât în cazul celor uscate. Pansamentele HARTMANN pot fi schimbate de la trei până la șapte zile, reducând astfel riscul de recontaminare. În acest caz, procesul de vindecare este mult mai rapid și economic ca în cazul unui pansament care trebuie, să zicem, schimbat de 2-3 ori pe zi, prilej de noi infectări.

Există și pansamente care par neobișnuite pentru cineva fără pregătire medicală, cu efect extraordinar. De exemplu, ne spune Luminița Gheorghiu, în cazul plăgilor tunelare, cavitare, unde de obicei se bagă o meșă și unde durerea este mare la curățare, HARTMANN vine cu un pansament inovator. “Există pansamente speciale pentru plăgi tunelare, cavitare, profunde, cu un canal sinuos. Sorbalgon absoarbe secrețiile din cavitate și se topește. Se tranformă într-un gel care absoarbe germeni, celule moarte, țesut devitalizat. Când se schimbă pansamentul, se îndepărtează acest gel. În plus, nu se lipește, nici nu doare. Structura pansamentului oferă un contact foarte bun cu orice punct din patul plăgii, ca să poată să curețe eficient.“

Luminița Gheorghiu, directorul medical HARTMANN, aduce în discuție și alte pansamente unice. HydroClean Advance este un pansament cu un mecanism unic, de clătire-absorbție, care curăță rănile necrozate. Sub o crustă, ne spune ea, se poate ascunde uneori o rană profundă. HydroClean Advance este “un pansament umed, impregnat cu soluție Ringer, care clătește și absoarbe excesul de exudat și tot ce înseamnă țesut devitalizat. Conține un gel super-absorbant. Odată ce este îndepărtat pansamentul, rana se curăță rapid și eficient. Creând mediul umed în echilibru, ajută la o vindecare rapidă a rănii.

Pansamentele noastre sunt ușor de aplicat și, atâta timp cât sunt selectate corect, duc la o vindecare a rănii, indiferent de cauză. Ele oferă suport procesului de vindecare al organismului. Mare atenție! Ele nu sunt alese în funcție de cauza care a generat rana, ci în funcţie de aspectul și stadiul în care se găsește rana.”

Terapia cu presiune negativă este o terapie care respectă legile fizicii. Se aplică într-o rană, se pansează cu un pansament special, din poliuretan, se închide rana etanș. „Acolo se face vid, cu ajutorul unui aparat care creează presiune negativă în plagă și aspiră continuu. Se creează un vid și se aplică presiune negativă la nivelul rănii. Uneori alternativ, alteori continuu, în funcție de rană, se aplică presiune cu ajutorul unui aparat care aspiră exudatul și tot materialul infecțios care există în rană. Curăță, menține un mediu umed, în echilibru și stimulează vascularizația, la nivelul rănii. Este mult mai rapidă evoluția, timpul de vindecare este scurtat foarte mult. Pentru spitale, aduce și o economie de cost. E o terapie spectaculoasă, care salvează vieți”.

“Noi am tratat pacienți care erau propuși pentru amputație”, spune Luminița, amintindu-și de cazuri în care oamenii au fost salvați de către pansamentele inovatoare de la HARTMANN. De multe ori, ne mărturisește ea, rănile cronice nu sunt tratate corespunzător, nici acasă, nici în spital. Au fost chiar cazuri de pacienți care, de 7 ani, aveau o rană cronică tratată cu tifon și soluții tradiționale care, cu ajutorul pansamentelor HARTMANN, s-au închis în câteva luni.

Există însă și un procent de 20-25% dintre plăgile cronice, care nu se închid. “Abordarea ar trebui să fie paliativă”, spune medicul. Important este să nu îl doară, să nu se infecteze, să nu apară complicații.

Aflați mai multe despre tratamentul plăgilor și pansamentele HARTMANN aici.

Educația medicală

“Departamentul medical de la Hartmann este constituit din medici care au limbaj comun cu cadrele medicale și pot oferi educație medicală la un nivel profesional. Noi nu facem doar recomandări, ci facem și cursuri, workshop-uri, ateliere practice în care arătăm cum se folosesc produsele, am mers și in facultate și în școala sanitară.” Consideră că a făcut pionierat în domeniu, vorbind despre aceste pansamente când încâ nu se știa nimic în România despre principiul hidroactiv sau despre terapia prin presiune negativă.

Atunci când recomandă produsele, insistă pe un protocol de îngrijire corectă a rănilor. “Avem ghiduri dedicate celor mai frecvente tipuri de plăgi cronice. Iar aceste ghiduri nu se referă numai la tratamente locale, ci și la îngrijirea de ansamblu a unui pacient imobilizat la pat, cu escară, de exemplu.”, spune ea. Pe Luminița o sună în mod frecvent medicii pentru a discuta cea mai bună recomandare de pansamente pentru un pacient sau chiar pacienții. Tuturor le explică în detaliu și găsesc cea mai bună soluție.

Oamenii sună la TelVerde, la numărul de telefon 0800 800 943, unde răspund specialiștii din departamentul medical de la HARTMANN. De cele mai multe ori, ne spune Luminița, oamenii nu știu cum să procedeze cu o rană cronică, iar specialiștii HARTMANN consiliază și urmăresc procesul de vindecare, pentru selectarea corectă a tipurilor de pansamente folosite. “Am avut noroc de colege doctorițe în departamentul medical care se implică nu doar profesional, cât și sufletește”.

Implicarea emoțională

Luminița Gheorghiu se implică foarte tare emoțional în ceea ce face. Își amintește de mai multe cazuri care au marcat-o. “Am avut un pacient în stare critică, stadiu final, necesita terapie prin presiune negativă pentru a supraviețui. Am mers și noi să ajutăm echipa medicală, să-i ghidam să folosească corect dispozitivul. După aceea, nici eu nici colega mea nu am dormit toată noaptea. Eram emoționate, voiam din tot sufletul sa ajutăm pacientul, să-l salvam de la moarte. Ne gândeam că mai avem să rugam preotul să se roage, pentru că noi ne rugasem toată noaptea. Pacientul a scăpat, a ieșit din faza critică.”

A văzut multe în cariera ei medicală. “Sufletește și profesional e o satisfacție imensă când salvezi un om căruia trebuia să i se taie piciorul.”, spune medicul cu emoție. Își amintește de un șofer, căruia ar fi trebuit să i se amputeze piciorul. “Nu mai putea să-și practice meseria. Și noi l-am salvat. De Paști și de Crăciun sună să ne ureze La Mulți Ani”.

5 comentarii la postul “De vorbă cu Luminița Gheorghiu, director medical HARTMANN, despre rănile cronice”

  1. Buna seara,a-si dori să-mi spuneti daca la o persoana cu cancer mamar care nu mai are mamelonul este indicat sa se panseze cu pansamente cu ion de argint.

  2. Buna Ziua,nepotelul meu (2 ani si 8 Luni ) a fost operat de spina bifida acculta acum un an jumate si nu a suportat firele de la operatie ,avand granurom de fir , el nu suporta firele ,corpului le respinge ,acum cand si cand in momentul cand face un pic de temperatura incepe se inroseste si incele din urma supureaza .Ce pansament as putea sa pun .

  3. Bună ziua
    Doresc consiliere pentru mama mea care are doua ulcere pe piciorul diabetic
    Am încercat de-a lungul timpului plasturi Hartmann, insa acum as vrea sa aflu exact ce i se potrivește
    Pe lângă comercializarea de plasturi , aveți posibilitatea de a da și consultații contra cost?
    Mulțumesc

  4. Buna ziua , numele meu este Pety, de aproape un an am primit diagnostic ul de neoplasm mamar si de atunci in locul sanului am o rana care nu se vindeca . Spuneti-mi va rog ce fel de pansamente ar trebui sa folosesc? Mentionez ca rana nu este infectata. Va multumesc pentru raspuns

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*